PACHETUL DE ȘCOALĂ – SĂNĂTOS PE AMBALAJ, DAR CE SE ASCUNDE PE ETICHETĂ ? – InfoCons Protecția Consumatorilor – Alina Epure
„Natural”. „Integral”. „Fără zahăr adăugat”. „Cu vitamine”. „High protein”. Ce ne spun, de fapt, aceste cuvinte despre produsul pe care îl punem în ghiozdan?
Este ora 7:15. Copilul trebuie să plece la școală, părintele la serviciu, iar pachetul pentru pauza de masă trebuie pregătit în câteva minute.
Deschidem dulapul și avem de ales.
Un baton „fitness”. Biscuiți „cu cereale integrale”. Un produs „fără zahăr adăugat”. Un iaurt „high protein”. Cereale „cu vitamine și fier”. Un suc pe care scrie „100% fruct”.
Toate par să ne transmită același lucru: Alege-mă. Sunt varianta potrivită pentru astăzi.
Problema este că partea din față a ambalajului este construită pentru a ne atrage atenția. Informația care ne ajută să înțelegem mai bine produsul se află adesea în altă parte: lista ingredientelor și declarația nutrițională.
În Uniunea Europeană, majoritatea alimentelor preambalate trebuie să afișeze valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și sare, de regulă raportate la 100 g sau 100 ml. Lista ingredientelor, alergenii și alte informații obligatorii completează imaginea produsului.
Asta înseamnă că avem la dispoziție mult mai multe informații decât aveau generațiile anterioare.
Trebuie doar să știm unde să ne uităm și cum să le interpretăm.
Partea din față a ambalajului vinde. Partea din spate explică.
Imaginați-vă două produse.
Pe primul scrie mare: „CU CEREALE INTEGRALE ȘI 7 VITAMINE”.
Pe al doilea ambalaj nu există nicio promisiune spectaculoasă.
Care este alegerea mai bună? Nu putem ști încă.
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care le putem învăța în rolul de consumatori este să nu confundăm o caracteristică favorabilă a unui produs cu evaluarea întregului produs.
Faptul că un aliment conține vitamine nu ne spune automat cât zahăr, sare sau fibre are.
Faptul că are proteine nu ne spune ce alte ingrediente conține.
Faptul că are cereale integrale nu ne spune ce proporție reprezintă acestea.
În UE, mențiunile nutriționale precum „sursă de fibre” sau „bogat în proteine” au criterii specifice. De exemplu, pentru mențiunea „bogat în proteine”, cel puțin 20% din valoarea energetică a alimentului trebuie să provină din proteine; pentru „bogat în fibre”, produsul trebuie să atingă pragurile stabilite de legislație.
Afirmația poate fi perfect adevărată.
Dar transmite o singură informație despre produs, nu totul despre el. De aceea, primul reflex de consumator informat este foarte simplu: Întoarce ambalajul, citește ce este pe verso.
„Fără zahăr adăugat” nu înseamnă „fără zaharuri”
Este probabil una dintre cele mai frecvente confuzii.
Vedem „fără zahăr adăugat” și interpretăm rapid: „nu are zahăr”.
Nu este același lucru.
Conform regulilor europene, mențiunea „fără zahăr adăugat” poate fi utilizată dacă produsului nu i-au fost adăugate mono- sau dizaharide ori alte alimente folosite pentru proprietățile lor de îndulcire. Dacă produsul conține în mod natural zaharuri, acest lucru trebuie indicat corespunzător pe etichetă.
Un aliment poate avea, așadar, zaharuri prezente în mod natural și totuși să poarte mențiunea „fără zahăr adăugat”.
Mai apare o confuzie. În tabelul nutrițional citim, de exemplu:
Glucide – 18 g
din care zaharuri – 10 g
Cele 10 grame nu reprezintă automat „10 grame de zahăr adăugat”.
Declarația nutrițională europeană raportează zaharurile totale prezente în produs, nu doar zaharurile adăugate.
De aceea trebuie să citim împreună declarația nutrițională și lista ingredientelor.
Și să evităm o altă capcană: transformarea zahărului în singurul criteriu după care evaluăm toate alimentele.
Un iaurt simplu poate conține zaharuri provenite natural din lapte. Un fruct conține zaharuri. Acest lucru nu le face echivalente cu o băutură îndulcită.
Contextul alimentar contează.
3Primul ingredient ne spune ceva important, dar nu ne spune totul
Lista ingredientelor nu este scrisă într-o ordine aleatorie. Ingredientele sunt, în general, enumerate în ordinea descrescătoare a cantității utilizate la fabricarea produsului.
Astfel, primim un indiciu foarte util.
Dacă alegem, de exemplu, un produs promovat pentru conținutul său de cereale și primele ingrediente ne arată o compoziție diferită de imaginea pe care ne-a creat-o partea frontală a ambalajului, merită să observăm acest lucru.
Dar nici aici nu avem nevoie de obsesie.
O listă lungă de ingrediente nu înseamnă automat „produs rău”, după cum o listă foarte scurtă nu garantează automat că produsul este potrivit pentru orice copil.
Unele ingrediente au denumiri mai puțin familiare pentru că aceasta este denumirea lor tehnologică sau chimică.
Un cuvânt pe care nu îl putem pronunța nu devine automat periculos.
Aceasta este o regulă importantă într-o perioadă în care teama de „chimicale” este folosită aproape la fel de eficient în marketing ca promisiunea produselor „naturale”.
Totul este chimie, inclusiv apa, vitaminele și compușii dintr-un măr.
Întrebarea corectă nu este:
„Sună natural?”
Ci:
„Ce este acest ingredient, de ce se află în produs și ce rol are?”
Educația alimentară trebuie să ne facă mai informați, nu mai speriați.
„High protein” – când proteina devine strategie de marketing
Proteina este unul dintre marii protagoniști ai momentului.
Avem iaurt high protein, budincă proteică, batoane proteice, cereale proteice, pâine proteică, deserturi proteice.
Uneori aceste produse pot fi utile și potrivite.
Dar simpla prezență a cuvântului PROTEIN cu litere mari nu transformă produsul într-o necesitate.
Proteinele sunt esențiale pentru organism și deosebit de importante în perioadele de creștere. Dar copiii și adolescenții pot obține proteine din numeroase alimente obișnuite: ouă, lactate, carne, pește, leguminoase, nuci, semințe și alte surse, în funcție de tipul alimentației.
În UE, „sursă de proteine” și „bogat în proteine” nu sunt simple expresii publicitare: există condiții legale pentru folosirea lor. Pentru „sursă de proteine”, cel puțin 12% din energia alimentului trebuie să provină din proteine; pentru „bogat în proteine”, pragul este de cel puțin 20%.
Dar întrebarea consumatorului rămâne: Copilul meu are nevoie de acest produs pentru că are nevoie de mai multe proteine sau îl cumpăr pentru că ambalajul m-a convins că „mai multe proteine” înseamnă automat „mai sănătos”?
Uneori un iaurt obișnuit, un sandviș cu o sursă de proteine sau alte alimente simple pot răspunde foarte bine nevoilor copilului.
Nutriția nu trebuie transformată într-o cursă pentru nutrientul momentului, pentru ceea ce este la modă.
Cum citesc o etichetă în 60 de secunde?
Nu avem nevoie de doctorat în nutriție pentru o listă de cumpărături și nici de 15 minute pentru fiecare produs.
Putem construi un reflex simplu.
1. Ce produs cumpăr?
Nu ce promite. Ce este, de fapt, ce îmi oferă?
2. Ce conține?
Mă uit la lista ingredientelor.
3. Ce îmi spune tabelul nutrițional?
Valoare energetică, grăsimi și acizi grași saturați, glucide și zaharuri, proteine, sare. Informațiile obligatorii sunt exprimate per 100 g sau 100 ml și pot apărea suplimentar per porție.
4. Care este porția reală?
Dacă pe ambalaj informația suplimentară este calculată pentru o porție de 30 g, dar adolescentul consumă 90 g, realitatea lui alimentară este diferită.
5. Ce încearcă partea din față să îmi vândă?
„Natural”? „Fitness”? „Protein”? „Cu vitamine”? „Fără zahăr adăugat”?
Apoi verific dacă această promisiune este relevantă pentru ceea ce caut.
Și mai există o întrebare pe care o uităm uneori: Îmi place gustul?
Pachetul nutrițional perfect care se întoarce zilnic neatins în ghiozdan nu este o soluție bună pentru copii, de exemplu.
Alimentația trebuie să fie nutritivă, dar și acceptată, accesibilă și posibilă în familie.
Cel mai important lucru din pachet poate fi competența copilului de a alege
Putem pregăti pachetul copilului în fiecare dimineață.
Dar nu vom fi lângă el toată viața.
Va veni momentul în care își va cumpăra singur gustarea.
Apoi va merge singur la supermarket.
Va comanda mâncare.
Va vedea reclame.
Va primi recomandări de la influenceri.
Va descoperi produse „pentru fitness”, „pentru detox”, „pentru energie”, „pentru creier”, „pentru imunitate” sau „pentru longevitate”.
Și atunci adevărata întrebare va fi:
Știe să decidă?
Aceasta este una dintre mizele proiectului „Să creștem generații sănătoase”. Nu vrem să îi învățăm pe copii să împartă alimentele în „bune” și „rele”. Nu vrem să îi facem să numere obsesiv calorii sau grame de zahăr.
Și nici să se teamă de ingrediente pe care nu le cunosc. Vrem să îi învățăm să pună întrebări.
Ce cumpăr?
Ce conține?
Ce îmi promite?
Ce spune eticheta?
Am nevoie de acest produs sau m-a convins ambalajul că am nevoie de el?
Legislația europeană cere ca informațiile despre alimente să nu inducă în eroare consumatorul, iar informațiile furnizate trebuie să fie clare și ușor de înțeles; regulile privind mențiunile nutriționale și de sănătate urmăresc, de asemenea, ca afirmațiile să fie corecte și susținute corespunzător.
Dar nicio legislație nu poate lua toate deciziile în locul nostru. De aceea avem nevoie de alfabetizare nutrițională.
Pachetul pentru școală nu trebuie să fie perfect. Poate conține un sandviș. Un fruct. Un iaurt. Nuci sau semințe, dacă sunt potrivite copilului și permise în contextul școlar. Uneori un produs ambalat. Alteori ceva pregătit acasă.
Contează ansamblul, frecvența, nevoile copilului și viața reală a familiei.
Iar dacă vrem să punem ceva cu adevărat valoros în ghiozdanul copiilor noștri, dincolo de mâncare, putem pune o competență: capacitatea de a privi dincolo de ambalaj.
Pentru că un consumator informat nu este cel care nu mai cumpără produse ambalate.
Este cel care știe ce cumpără, de ce cumpără și cum să aleagă informat.
Dr. Alina Epure
Doctor în Științe Medicale – Nutriție
Președinte Fondator, Asociația Nutribalance Nature
Fondator al proiectului „Să creștem generații sănătoase”
