Ouăle de Paște : cum interpretăm corect eticheta ? Informații utile de la InfoCons Protecția Consumatorilor
Pe măsură ce se apropie sărbătorile pascale, ouăle devin un produs esențial în coșul de cumpărături. Fie că sunt folosite pentru vopsit, oferite în dar sau incluse în preparate tradiționale, este important să facem alegeri informate. Eticheta ouălor oferă detalii relevante despre prospețime, modul de creștere al găinilor și originea produsului, însă aceste informații nu sunt întotdeauna ușor de interpretat. De aceea, este util să știm cum să citim corect aceste date.
InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează – Platou vegetarian pentru Masa de Paște cu până la 3.7 grame de sare și 11.84 grame de zahăr pentru 100 grame de produs !
Etichetarea ouălor și termenul de valabilitate – aspecte importante
Conform reglementărilor europene, ouăle din Clasa A, destinate consumului direct, trebuie să fie etichetate complet și clar. Pe ambalaj trebuie să fie menționate, într-un mod vizibil și ușor de înțeles, următoarele informații:
- denumirea și adresa producătorului
- codul producătorului
- numărul de ouă și/sau greutatea totală
- data ouatului sau perioada de depunere
- data livrării către punctul de vânzare
Termenul de valabilitate
Pentru ouăle din Clasa A este obligatorie indicarea termenului minim de consum, care nu poate depăși 28 de zile de la data ouatului. Respectarea acestui termen este esențială pentru siguranța consumului.
InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează – Cu 38,72% mai multe cazuri de boli ale aparatului circulator în România în 2024 față de 2016 și peste 20.000 de alerte de produse neconforme la nivel European – InfoCons vă informează de Ziua Mondială a Sănătății
Mențiuni suplimentare
- „Extra” sau „Extra proaspete” – pot fi utilizate exclusiv în primele 9 zile de la ouat, indicând un grad ridicat de prospețime
- „Găini hrănite cu cereale” – această mențiune este permisă doar dacă cerealele reprezintă minimum 60% din hrana acestora
Informații privind trasabilitatea
Producătorii au obligația de a păstra evidențe clare referitoare la:
- metoda de creștere a găinilor (ecologic, la sol, în baterii etc.)
- numărul și vârsta găinilor ouătoare
- sacrificările efectuate
- cantitatea de ouă comercializată zilnic
- datele cumpărătorilor
Aceste informații permit trasabilitatea produselor, adică posibilitatea de a urmări parcursul ouălor de la producător până la consumator.
InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează – Prevenție cu InfoCons Protecția Consumatorilor : Implicaţiile corupției asupra securităţii naţionale
În perioada Paștelui, când ouăle ocupă un loc central în tradiții și alimentație, alegerea corectă devine cu atât mai importantă. Verificarea etichetei nu înseamnă doar atenție la preț, ci și la calitate, proveniență și siguranță.
Alege informat pentru un Paște în siguranță!
Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare


















