Mișcarea de Protecția Consumatorilor la nivel european lansează cu ocazia Zilei Europei , 9 Mai, inițiativa de semaforizare a etichetelor produselor agroalimentare – InfoScore

InfoCons Protectia Connsumatorilor Protectia Consumatorului Ziua Europei

Cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită astăzi, 9 mai, se lansează o inițiativă a mișcărilor de protecția consumatorilor sub auspiciile protecției consumatorilor InfoCons Italia. Inițiativa are în vedere semaforizarea etichetelor produselor agroalimentare, în contextul circulației consumatorilor la nivel internațional și ținându-se cont de dificila înțelegere a informațiilor de pe produse. Astfel, inițiativa privind semaforizarea, lansată astăzi – de Ziua Europei – , vine în sprijinul cetățenilor , în calitatea lor de consumatori, indiferent de limba pe care o vorbesc.

În contextul mobilității cetățenilor la nivel european și global, devine imperios necesar accesul corect, direct, rapid, transparent și facil la informarea cu privire la produsele agroalimentare și alegerea acestora în cunoștință de cauză. Astfel, inițiativa lansată cu ocazia Zilei Europei înglobează următoarele concepte :

Citește și : Din luna ianuarie 2023, consumatorii vor putea returna ambalajele diferitelor produse

InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari dintr-un produs , fiind un sistem prin care sunt clasificate produsele agroalimentare , ținându-se cont de aditivii sintetici adăugați în aliment. InfoScore a fost dezvoltat pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor și pentru a îi sprijini pe aceștia în luarea deciziilor în cunoștință de cauză , ținând cont de indicatorul clar al valorilor nutriționale și al numărului de aditivi alimentari regăsiți în produs. Astfel, InfoScore ține cont de numericul de aditivi alimentari , dar și de valorile nutriționale ale unui produs ( valoarea energetică, grăsimi, acizi grași , zahăr , sare etc. )

Pro InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari și totodată, având în vedere gradul de procesare la care au fost supuse produsele alimentare. Astfel, sistemul Pro InfoScore determină clasificarea produselor de la alimente neprocesate sau minim procesate și până la produse alimentare ultraprocesate. Pentru clasificarea produselor alimentare în funcție Pro InfoScore se au în vedere următoarele categorii :

-produsele alimentare neprocesate sau minim procesate ( Alimentele neprelucrate (sau naturale) sunt părți comestibile ale plantelor (semințe, fructe, frunze, tulpini, rădăcini) sau ale animalelor , precum și ciuperci, alge și apă, după ce au fost separate de natură )

-ingrediente culinare procesate (ingredientele culinare prelucrate, cum ar fi uleiurile, untul, zahărul și sarea, sunt substanțe derivate din alimente din grupa 1 sau din natură prin procese care includ presarea, rafinarea, măcinarea, măcinarea și uscarea. )

Citește și : Restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate

 

-alimente procesate (legumele îmbuteliate, conservele de pește, fructele în sirop, brânzeturile și pâinea proaspăt preparată, se obțin în principal prin adăugarea de sare, ulei, zahăr sau alte substanțe din grupa 2 la alimentele din grupa 1)

-produse alimentare ultra procesate ( băuturile răcoritoare, gustările ambalate dulci sau sărate, produsele din carne reconstituită și mâncărurile congelate pre-preparate, nu sunt alimente modificate, ci formulări realizate în mare parte sau în întregime din substanțe derivate din alimente și aditivi, cu puține sau deloc alimente din grupa 1 intacte.)

Eco InfoScore este calculat pe baza numericului de aditivi alimentari, ținându-se cont , de asemena , de impactul produselor asupra mediului înconjurător. Prin urmare, cetățenii în calitatea lor de consumatori pot lua decizii informate, având drept criteriu și componenta de mediu. Pentru a se determina Eco InfoScore se au în vedere următoarele: etapele de producție (agricultură, procesare, ambalare, transport, distribuție și consum ) , indicatorii de impact asupra mediului (schimbări climatice/ amprenta de carbon, epuizarea stratului de ozon, radiații ionizante, utilizarea terenurilor, a apei și a energiei; poluarea aerului și a apei marine și dulci și epuizarea resurselor)

Totodată, cu ocazia Zilei Europei , InfoCons lansează la nivel european Programul Unic de Certificare „Global Carbon Point” – „Punctul Global de Carbon”.

În contextul unei dezvoltări continue atât la nivel național, cât și la nivel internațional a problematicii privind amprenta de carbon, precum și în contextul unei agravări a efectelor  globale aduse de schimbările climatice, consumatorii trebuie să fie apărați, informați și educați  privind amprenta de carbon atât a  produselor și serviciilor, cât și a  tot ceea ce ne înconjoară (clădiri , birouri , locuințe, autostrăzi, străzi etc). În acest sens, certificarea amprentei de carbon a produselor,  serviciilor și a tot ceea ce ne înconjoară va respecta criteriile existente în standarde internaționale, fiind calculată folosind factori de emisie cât mai preciși.

Inițiativa InfoCons vine în spiritul Pactului Verde European (European Green Deal) și în întâmpinarea principiilor și strategiei Uniunii Europene privind atât Protecția Mediului, cât și economia circulară și ecodesign. Această inițiativă este în conformitate cu seria de propuneri ale Comisiei Europeane prin care se adaptează politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990 și pentru ca Europa să devină primul continent neutru climatic până în 2050.

Citește și : Începând cu 15 martie 2023 , restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate conform Ordinului ANPC – InfoCons Organizație de Protecția Consumatorilor te informează !

Ce este amprenta de carbon?

Amprenta de carbon este reprezentată de cantitatea totală a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de-a lungul lanțului valoric. Amprenta de carbon nu se calculează doar la nivel de entitate, ci poate fi calculată și la nivel de produs. Anume, am putea ști exact cât a poluat fiecare produs finit în parte, de la extracția materiei prime, până la reciclarea acestuia, inclusiv.

Sursa: InfoCons.org

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal