Mișcarea de Protecția Consumatorilor din România a semnat un Acord de Colaborare cu Inspectoratul Federal pentru Protecția Consumatorului din Mexic

Pentru prima dată în istorie, InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, reprezentată de domnul Președinte Sorin Mierlea, a încheiat un Acord de Colaborare cu Inspectoratul Federal pentru Protecția Consumatorului din Mexic (Procuraduría Federal del Consumidor), semnat în Mexic pe 14 decembrie 2016.

Astăzi, 7 februarie a.c., Excelența Sa, Domnul Ambasador Arturo Trejo, a organizat la sediul Ambasadei Mexicului o ceremonie pentru a înmâna în mod oficial Președintelui InfoCons respectivul document și a demara astfel proiectele de colaborare în vederea schimbului de informații și bune practici în domeniu.

Cu acest prilej se vor întări mijloacele de comunicare și informare, atât pentru cetățenii români care tranzitează Mexicul, cât și pentru cetățenii mexicani ce tranzitează România și pentru societățile comerciale.

`Semnarea acestui acord reprezintă un pas important pentru mișcarea de Protecția consumatorilor din România, cât și pentru cea la nivel european, prin strângerea relațiilor dintre România și Mexic, având în vedere că un consumator informat și educat este respectat în cadrul mobilității globale. Accesul la o informare clară, sigură, cunoașterea drepturilor și luarea atitudinii sunt valorile pe care noi dorim să le promovăm și protejăm!` Sorin Mierlea – Președinte InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România.

`Prin semnarea acestui instrument dorim să întărim și să extindem mijloacele de cooperare bilaterală dintre Mexic și România în sfera protecției drepturilor consumatorilor, de așa manieră încât accesul la informație să fie facilitat. Cred cu tărie că un consumator corect informat este un consumator protejat, iar educația și crearea unui cadru juridic favorabil sunt primii pași în acest sens` a remarcat Excelența Sa, Domnul Ambasador Arturo Trejo.

InfoCons – Asociație Naționala pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România(www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Înființat în 1976, Inspectoratul Federal pentru Protecția Consumatorului din Mexic (La Procuraduría Federal del Consumidor) protejează și promovează drepturile consumatorilor cu scopul de a crea o cultură a consumului responsabil, a preveni abuzurile și a furniza informații obiective prin utilizarea tehnologiilor informaționale. Mexicul a fost prima țară din America Latina care a creat un inspectorat cu aceste atribuții și singura din regiune care a semnat un Acord de Colaborare cu INFOCONS.

Prin semnarea Protocolului, cele doua organizații confirmă o colaborare îndelungată și se angajează institutional să o dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetățenilor români și mexicani.

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal