Mihai Savin – Președinte Autoritatea Vamală Română – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului
Cu prilejul aniversării a 23 de ani de activitate a InfoCons, adresăm sincere felicitări pentru eforturile susținute în promovarea și protejarea drepturilor consumatorilor, atât la nivel naţional, cât si european.
În contextul actual, marcat de intensificarea fluxurilor comerciale și de diversificarea riscurilor asociate pieţei bunurilor, rolul autorităților în asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor devine esențial.
Din perspectiva atribuțiilor sale, Autoritatea Vamală Română contribuie în mod direct la protejarea cetăţenilor prin exercitarea controlului vamal asupra mărfurilor introduse în Uniunea Europeană, prevenirea și combaterea traficului de produse neconforme sau contrafăcute, precum și prin aplicarea măsurilor de politică comercială și de securitate.
Cooperarea interinstituțională reprezintă un element fundamental în atingerea acestor obiective. În acest sens, apreciem activitatea desfășurată de InfoCons în domeniul informării și educării consumatorilor, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și la consolidarea unui comportament responsabil în rândul acestora.
Tema din acest an – ,,Produse sigure pentru consumatori încrezători” – reflectă necesitatea unei abordări integrate, în care instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale colaborează pentru asigurarea unui mediu economic sigur transparent și predictibil.
Autoritatea Vamală Română își reafirmă angajamentul de a sprijini toate demersurile care vizează protecția consumatorilor, prin consolidarea controalelor vamale, intensificarea cooperării la nivel național și european și utilizarea instrumentelor specifice pentru prevenirea introducerii pe piață a produselor care pot afecta sănătatea, siguranța sau interesele economice ale cetăţenilor.
Reiterăm aprecierea noastră pentru activitatea InfoCons și ne exprimăm disponibilitatea de a continua colaborarea instituțională în vederea îndepliniri obiectivelor comune.
Cu deosebită consideratie.
Mihai Savin Președinte


















