Noua decizie a Comisiei modifică Directiva privind produsele biodestructiveși este urmarea unei evaluări a riscurilor privind efectele creozotului asupra sănătății umane și asupra mediului înconjurător. Creozotul este cancerigen indiferent de nivel și există riscuri de mediu semnificative dacă lemnul tratat cu creozot intră în contact direct cu solul sau cu apa.
Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: `Decizia de astăzi va contribui la crearea unui mediu înconjurător mai sigur pentru toată lumea.Anumite utilizări ale creozotului vor continua să existe, dar aceste restricții vor garanta că siguranța este o prioritate în toate contextele.Industria de profil trebuie acum să își amplifice eforturile pentru găsirea unor alternative viabile, mai puțin nocive pentru mediul înconjurător.`
Creozotul este o substanță destinată tratării preventive a lemnului utilizată de peste o sută de ani, dar temerile în privința toxicității sale au devenit tot mai mari. Creozotul este un amestec complex de sute de compuși diferiți, inclusiv hidrocarburi aromatice biciclice și policiclice (HAP), care sunt foarte nocive pentru mediu și comportă riscuri inacceptabile pentru generațiile viitoare.
Societățile de căi ferate utilizează încă pe scară largă traversele din lemn tratat cu creozot, în special în zonele rurale sau în care este dificil de ajuns. Sunt de asemenea foarte cunoscuți stâlpii de lemn utilizați pentru distribuirea electricității sau pentru susținerea cablurilor de telecomunicații. Realizarea de împrejmuiri agricole sau industriale reprezintă de asemenea o piață importantă pentru lemnul tratat cu creozot.
Analizele ciclului de viață al produselor arată că în anumite cazuri nu există alternative adecvate. În consecință, statele membre pot autoriza introducerea pe piață a acestei substanțe pentru utilizări clar definite, în cazul în care nu există alternative care să aibă un efect mai puțin nociv asupra mediului înconjurător. Astfel de cazuri presupun aplicarea unor condiții stricte, inclusiv măsuri de protejare a lucrătorilor împotriva expunerii în cursul procesului de tratare și de manipulare a lemnului tratat. Consultarea părților interesate, care a făcut parte din procesul de luare a deciziilor, a arătat că unele din utilizările creozotului au beneficii socioeconomice considerabile.
Pașii următori
Statele membre trebuie să adopte și să publice acte legislative naționale pentru a se conforma acestei decizii a Comisiei cel mai târziu la 30 aprilie 2012. Noua legislație se aplică de la 1 mai 2013.
Context
Din punct de vedere tehnic, măsurile de astăzi reprezintă o modificare a Directivei privind produsele biodestructive, adăugând creozotul la anexa 1 – lista substanțelor active și a cerințelor aprobate la nivel comunitar pentru includerea acestora printre produsele biodestructive. Directiva privind produsele biodestructive vizează armonizarea pieței europene a produselor biodestructive și a substanțelor active ale acestora, în vederea atingerii unui nivel ridicat de protecție pentru oameni, animale și mediul înconjurător.
Informații suplimentare
http://ec.europa.eu/environment/biocides/index.htm
http://ec.europa.eu/environment/biocides/creosote.htm
Contact: Joe Hennon(+32 2 295 35 93) Monica Westeren(+32 2 299 18 30) |