Mâine nu ne datorează nimic – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan
Despre resursele pe care le consumăm astăzi și lumea pe care o lăsăm în urmă
Există o iluzie confortabilă în care trăim aproape fără să ne dăm seama: aceea că vom avea întotdeauna suficient.
Suficientă apă. Suficientă energie. Suficientă hrană. Suficientă natură. Suficient timp.
Deschidem robinetul și apa curge. Apăsăm un buton și se aprinde lumina. Intrăm într-un magazin și găsim rafturile pline. Schimbăm telefonul înainte ca cel vechi să înceteze să funcționeze. Aruncăm ceea ce nu ne mai place și cumpărăm altceva.
Totul este rapid. Totul este la îndemână.
Și tocmai această abundență ne-a făcut să uităm un adevăr simplu:
nimic nu este infinit.
Prețul pe care nu îl vedem
Risipa are o particularitate periculoasă: rareori ne arată imediat prețul pe care îl plătim.
Când lăsăm apa să curgă inutil, nu vedem râul care trebuie protejat.
Când aruncăm mâncare, nu vedem apa, energia, terenul și munca folosite pentru a o produce.
Când cumpărăm un obiect de care nu avem cu adevărat nevoie, vedem produsul de pe raft, nu resursele care au fost extrase, energia consumată, transportul și deșeurile care rămân în urma lui.
Vedem obiectul.
Nu vedem povestea lui.
Iar ceea ce nu vedem avem tendința să considerăm că nu există.
Așa începe risipa: nu neapărat prin nepăsare, ci prin lipsa conștientizării.
Am învățat să consumăm. Am uitat să ne oprim.
Societatea modernă ne-a învățat să căutăm mereu următorul lucru.
Următorul produs. Următorul upgrade. Următoarea destinație. Următoarea achiziție.
„Nou" a devenit sinonim cu „mai bun", iar „mai mult" cu „mai bine".
Dar există un moment în care „mai mult" încetează să mai însemne progres.
Când consumul devine automat, fără nevoie și fără măsură, nu mai vorbim despre confort. Vorbim despre risipă.
Iar planeta nu poate ține pasul la nesfârșit cu dorința noastră de a avea mereu mai mult.
Ce rămâne după noi?
Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să o punem mai des.
Nu doar: „Ce pot să iau din lumea aceasta?"
Ci:
„Ce las în urmă?"
Pentru că fiecare generație primește ceva și, la rândul ei, transmite mai departe.
Noi am primit păduri. Am primit ape. Am primit pământ. Am primit resurse naturale. Am primit o lume care, cu toate problemele ei, încă ne oferă posibilitatea de a trăi, de a construi, de a visa.
Dar ceea ce primim nu este automat și ceea ce vom putea transmite.
Putem lăsa în urmă o planetă mai sănătoasă.
Sau putem lăsa în urmă o lume în care lucrurile pe care astăzi le considerăm banale devin rare.
Apă curată.
Aer curat.
Spații verzi.
Hrană accesibilă.
Resurse suficiente.
Nu știm încă exact cât de mult va costa nepăsarea noastră. Dar știm că nota de plată nu dispare.
Copiii noștri nu vor putea trăi din explicațiile noastre
Va veni o zi în care cineva ne va întreba ce am făcut cu tot ceea ce am avut.
Poate vor fi copiii noștri.
Poate nepoții.
Poate generații pe care nu le vom întâlni niciodată.
Și nu le vom putea răspunde că nu am știut.
Pentru că știm.
Știm că resursele sunt limitate. Știm că risipa are consecințe. Știm că natura are nevoie de timp pentru a se reface. Știm că un model bazat pe consum fără limite nu poate continua la nesfârșit.
Poate că nu știm exact cum va arăta lumea peste câteva decenii.
Dar știm un lucru:
alegerile noastre de astăzi vor face parte din acea lume.
Schimbarea nu începe cu planeta. Începe cu noi.
Nu trebuie să devenim perfecți peste noapte.
Nu trebuie să renunțăm la confort, la tehnologie sau la lucrurile care ne fac viața mai ușoară.
Trebuie doar să devenim mai conștienți.
Să cumpărăm mai puțin, dar mai bine.
Să folosim mai atent ceea ce avem.
Să reparăm înainte de a arunca.
Să nu risipim apa.
Să reducem risipa alimentară.
Să refolosim.
Să reciclăm.
Să înțelegem că fiecare alegere de consum este, într-un fel, și o alegere despre lumea în care vrem să trăim.
Poate că un singur om nu poate schimba lumea.
Dar un om poate schimba un obicei.
Un obicei poate schimba o familie.
O familie poate influența o comunitate.
Iar milioane de oameni care aleg diferit pot schimba direcția unei societăți.
Mâine nu este un coș de rezervă
Am ajuns să ne comportăm uneori ca și cum am avea două planete: una pe care o consumăm astăzi și una pe care o vom folosi mâine.
Nu avem.
Avem o singură lume.
O singură sursă de apă. Un singur pământ. Un singur aer. Un singur prezent din care construim viitorul.
Iar „mâine" nu este un depozit în care putem păstra resursele pe care astăzi alegem să le risipim.
Mâine nu ne datorează nimic.
Noi îi datorăm lui mâine.
Îi datorăm grijă. Îi datorăm responsabilitate. Îi datorăm măsură. Îi datorăm respect.
Pentru că viitorul nu se va întreba cât de moderni am fost.
Se va vedea în ceea ce am lăsat în urmă.
Ultima întrebare
Poate că, înainte de a arunca ceva, de a cumpăra ceva, de a consuma ceva, ar trebui să ne oprim pentru câteva secunde și să ne întrebăm:
„Dacă fiecare om ar face exact ceea ce fac eu acum, cum ar arăta lumea de mâine?"
Este o întrebare simplă.
Dar răspunsul ei poate schimba totul.
Pentru că resursele nu sunt doar ceea ce avem.
Sunt ceea ce alegem să păstrăm.
Iar viitorul nu este doar ceea ce va veni.
Este ceea ce pregătim astăzi pentru cei care vor veni după noi.
Mâine nu începe când răsare soarele.
Mâine începe în clipa în care alegem să ne pese.
Autor: Adriana Calcan
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu
