Istoria unui scutec: de la raft la următorii 500 de ani – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan
O poveste despre confort, consum și ce se întâmplă cu un produs după ce își încheie, în câteva ore, misiunea pentru care a fost creat
Începe într-un loc familiar: pe un raft. Ambalat impecabil, curat, ușor, pregătit pentru ceea ce a fost creat să facă. Un părinte îl cumpără, îl duce acasă, îl folosește câteva ore și, la final, îl înfășoară și îl pune în coș. Pentru familie, povestea s-a încheiat. Pentru scutec, însă, abia începe.
Aceasta este una dintre cele mai interesante contradicții ale produselor de unică folosință: durata lor de utilizare poate fi foarte scurtă, în timp ce materialele din care sunt realizate pot rămâne în mediu pentru perioade mult mai lungi.
Un scutec de unică folosință modern nu este pur și simplu „hârtie". Este un produs complex, realizat dintr-o combinație de celuloză, materiale plastice precum polietilena și polipropilena, fibre și materiale superabsorbante care rețin lichidul.
Asta îi oferă performanța pe care o așteptăm de la el.
Și tot aceasta îi face gestionarea la sfârșitul vieții atât de dificilă.
Câteva ore de utilizare. O perioadă mult mai lungă în urmă.
Un scutec poate fi folosit pentru câteva ore. După aceea, devine deșeu.
Dacă ajunge în sistemul obișnuit de gestionare a deșeurilor, traseul lui se termină, în cele mai multe cazuri, la depozitare sau incinerare, în funcție de infrastructura locală.
În depozit, lucrurile nu se întâmplă însă atât de repede pe cât ne-am putea imagina.
Un depozit de deșeuri nu este o grădină în care materialele se descompun pur și simplu și dispar. Este un mediu compactat, cu acces limitat la oxigen, apă și microorganisme, iar diferitele componente ale unui produs se comportă diferit.
Celuloza poate fi degradată într-o anumită măsură. Materialele plastice și componentele superabsorbante au însă un alt comportament. Un studiu privind comportamentul scutecelor în condiții de depozitare a arătat chiar o biodegradabilitate limitată, tocmai din cauza combinației dintre pulpă, gel și plastic.
De aceea, cifra pe care o auzim frecvent – „500 de ani" – trebuie privită cu precauție. Nu există un cronometru universal care să spună că un scutec dispare exact după 500 de ani. În realitate, diferitele componente se degradează în ritmuri diferite, iar o parte dintre materialele plastice pot persista pentru perioade foarte lungi.
Ceea ce știm cu certitudine este mai important decât un număr spectaculos: un scutec abandonat în mediu nu dispare rapid și poate reprezenta o sursă persistentă de poluare.
Ce rămâne după ce scutecul „dispare"?
Aici este una dintre cele mai importante distincții.
Descompunerea nu înseamnă neapărat dispariția materialului.
Un produs poate să se fragmenteze, să își piardă forma și să devină invizibil fără ca toate materialele din el să fi dispărut din mediu.
Plasticul se poate fragmenta în particule din ce în ce mai mici. Materialele organice pot fi degradate în alte condiții și prin alte procese.
În cazul scutecelor, complexitatea produsului face ca finalul său să fie diferit pentru fiecare componentă.
De aceea, problema nu este doar „cât durează până dispare un scutec?", ci „ce se întâmplă cu fiecare dintre materialele lui după ce nu îl mai vedem?"
Este o întrebare mult mai relevantă pentru mediu.
Un produs mic, o problemă care se multiplică
Un singur scutec poate părea insignifiant.
Problema apare atunci când multiplicăm gestul.
În 2023, UNEP estima că, la nivel global, aproximativ 250 de milioane de scutece de unică folosință sunt aruncate în fiecare zi.
Asta înseamnă că ceea ce pare un obiect foarte mic la nivel individual devine o cantitate uriașă atunci când este multiplicat de milioane de familii, în fiecare zi.
În Statele Unite, EPA estima pentru 2018 aproximativ 4,1 milioane de tone de scutece de unică folosință generate anual, categorie care include atât scutecele pentru copii, cât și produsele pentru incontinență. EPA nu a identificat în acel an o reciclare sau compostare semnificativă pentru această categorie.
Cifrele ne ajută să vedem imaginea completă.
Problema nu este un scutec.
Problema este milionul de scutece care devin deșeu în aceeași zi, în fiecare zi.
De ce nu îl putem trata ca pe un simplu deșeu reciclabil?
Pentru că scutecul este un produs compozit și, după utilizare, conține și materie organică.Acest lucru complică semnificativ colectarea, transportul, igienizarea și recuperarea materialelor.
UNEP atrage atenția că scutecele de unică folosință combină mai multe materiale – inclusiv celuloză și mai multe tipuri de plastic – iar contaminarea după utilizare le face dificil de reciclat în sistemele convenționale.
De aceea, simplul mesaj „reciclează scutecul" nu este suficient.
Avem nevoie de sisteme specializate, tehnologii adecvate, infrastructură și modele de economie circulară care să poată trata în siguranță un produs atât de complex.
Și totuși, povestea poate fi schimbată
A vorbi despre impactul scutecelor nu înseamnă să ignorăm beneficiile lor. Scutecele de unică folosință au schimbat radical viața de zi cu zi a familiilor. Au adus confort, economie de timp și un nivel ridicat de igienă. Tocmai de aceea, discuția despre sustenabilitate trebuie să fie una matură.
Nu este despre a arăta cu degetul către părinți. Este despre a întreba cum putem face un produs folosit de milioane de oameni mai responsabil pe întregul său ciclu de viață. Aici intervine responsabilitatea producătorilor, a retailerilor, a autorităților și a consumatorilor.
Producătorii pot lucra la reducerea materialelor, la eficiența resurselor, la design și la soluții de recuperare. Retailerii pot facilita informarea și colectarea acolo unde există sisteme adecvate. Autoritățile pot crea infrastructură și politici care să susțină soluțiile circulare. Iar consumatorii pot face cel mai simplu lucru: să gestioneze corect produsul după utilizare și să nu îl abandoneze în mediu.
Cea mai importantă lecție nu este despre scutec
Este despre felul în care gândim consumul. Un produs de unică folosință ne face să credem că povestea lui se termină în momentul în care îl aruncăm.
Dar „aruncat" nu înseamnă „dispărut". Înseamnă doar că obiectul a ieșit din câmpul nostru vizual.De acolo, începe o altă etapă: transport, depozitare, tratare, eventual incinerare sau, în unele cazuri, abandonarea în mediu. Iar ceea ce nu mai vedem continuă să existe.
Aceasta este una dintre marile provocări ale sustenabilității: să înțelegem că finalul vizibil al unui produs nu este și finalul impactului său. Un scutec poate sta pe raft luni de zile. Poate fi folosit câteva ore. Poate ajunge în coș în câteva secunde.
Dar materialele din el pot continua să existe mult timp după ce familia care l-a folosit a uitat de el. De aceea, atunci când vorbim despre sustenabilitate, nu ar trebui să ne uităm doar la momentul cumpărării sau la momentul folosirii. Trebuie să privim întregul traseu.
De la raft la casă. De la casă la coș. De la coș la stația de tratare sau depozit. Și, mai departe, în mediul înconjurător, dacă sistemul eșuează.
Aceasta este adevărata istorie a unui produs de unică folosință. Și poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este „Cât durează până se descompune un scutec?", ci una mult mai importantă:
„Cât timp suntem dispuși să lăsăm în urmă consecințele unui produs pe care l-am folosit doar câteva ore?"
Pentru că responsabilitatea unui brand nu se termină la raft. Responsabilitatea unui consumator nu se termină în momentul în care pune produsul în coș. Iar responsabilitatea unei societăți nu se termină atunci când deșeul dispare din fața noastră.
Un produs poate avea o viață scurtă. Impactul lui poate avea o viață mult mai lungă.
Iar adevărata provocare a sustenabilității este să reducem cât mai mult această diferență.
Autor: Adriana Calcan
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu
