Invit toate companiile din România să se alăture programelor de educare și informare dezvoltate de InfoCons

Având în vedere unele mesaje care circulă în ultimele zile, fac precizarea că, așa cum am declarat și în intervenția telefonică de la B1TV, precum și în celelalte intervenții publice, nu am avut nicio declarație și nicio poziție părtinitoare față de vreun jucător de pe piață, indiferent de industrie.

Invit și pe această cale toate companiile din România să se alăture programelor de educare și informare dezvoltate de InfoCons, care au drept scop creșterea gradului de încredere a consumatorilor în produsele și serviciile din România sau să inițieze programe de educare și informare care să aibă drept scop creșterea gradului de educare și informare a consumatorilor, precum și a gradului de încredere a consumatorilor în produsele și serviciile din România.

Politica mișcării de protecție a consumatorilor, atât la nivel global, european, cât și național, cu privire la realizarea unor astfel de programe are drept componentă realizarea de studii și teste comparative, în vederea creșterii gradului de acces la informație a consumatorilor în privința multitudinii de produse ce se regăsesc pe piața națională și internațională.

De asemenea, toate companiile din România se pot înrola voluntar, prin transmiterea informațiilor de pe etichetele produselor, pentru a fi incluse în aplicația InfoCons, prin care consumatorii pot scana codul de bare al produselor și pot identifica informațiile menționate pe etichetă, precum și prin înscrierea în Programul național de protecția consumatorilor `Marca încrederii`, pentru sporirea încrederii reale a consumatorilor în piața de produse și servicii din România.

Sorin Mierlea – Președinte Asociația InfoCons

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal