Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică , Director General Adrian Victor Vevera – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

ICI București sărbătorește 20 de ani de protecția consumatorilor în România – InfoCons

Anul 2023 marchează cea de-a 20-a aniversare a Asociației InfoCons, iar noi, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București, cel mai important institut din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării în tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) din România, profităm de această ocazie pentru a sărbători o etapă importantă în istoria asociației și a protecției consumatorilor.

InfoCons reprezintă un sprijin deosebit pentru consumatorii din România, apărându-le drepturile și asigurându-se că interesele lor sunt protejate. Pe parcursul ultimelor două decenii, organizația a avut un rol semnificativ în domeniul educării consumatorilor, venind în întâmpinarea nevoilor acestora.

În calitate de institut specializat în cercetare și dezvoltare în informatică, recunoaștem importanța protecției consumatorilor în era digitală. Consumatorii sunt mai vulnerabili ca oricând la escrocherii online, furt de identitate și alte amenințări cibernetice. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sunt informați și protejați.

InfoCons este implicat activ în aceste demersuri, oferind resurse și informații valoroase consumatorilor din întreaga țară, organizând campanii de conștientizare a pericolelor din mediul online.

Suntem mândri să sărbătorim această etapă cu InfoCons și avem convingerea că vom continua colaborarea și în anii următori. Prin eforturi comune, putem construi o lume digitală mai sigură și mai transparentă, care să pună consumatorul pe primul loc.

Felicitări InfoCons pentru cei 20 de ani dedicați consumatorilor din România!

Testimonialul poate fi vizualizat AICI

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal