Inspectoratul Școlar Județean Argeș
Inspector Școlar General
prof. Dumitru Tudosoiu
Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeș creează premisele unui sistem educațional echitabil, care permite accesul la educație de calitate tuturor persoanelor care beneficiază de acest drept, furnizând educație la standarde de calitate, definite prin lege, indiferent de vârsta, mediul socio-economic de proveniență, nevoile speciale, religia, etnia, opțiunile de viață ale celor care învață. În contexul respectului pentru principiile integrității și ale bunei guvernanțe, învățământul din județul Argeș încurajează autonomia instituțională crescută, într-o manieră incluzivă și transparentă, contribuind la atingerea obiectivelor strategice ale țării în domeniul educației, asumate la nivel național și european.
Strategia de dezvoltare educațională a învăţământului din judeţul Argeș impune respectarea și promovarea unor valori şi principii adecvate: competenţă, conştiinciozitate, continuitate, calitate, competiţie, cooperare, demnitate, inovaţie, implicare, onestitate, participare, respect, responsabilitate, transparenţă.
Pentru a transfera consecințele pozitive ale acestor principii care coordonează activitatea noastră, către unitățile școlare subordonate, ne îndreptăm atenţia, prioritar, atât spre oferta educaţională, cât şi spre baza materială, resursele umane şi financiare de care este nevoie, încurajând o implicare continuă și eficientă a comunităţii, a părinţilor şi a autorităţilor locale, în viaţa şcolii, în baza unor parteneriate stabile care vor contribui la dezvoltarea durabilă a sistemului educaţional.
Tinerii de astăzi sunt o sursă incredibilă și în mare măsură neexploatată de ingeniozitate și creativitate. Perspectivele lor noi, energia, curiozitatea și atitudinea de „putem face”, remodelează deja abordările și stimulează acțiunile pentru inovare și schimbare. Tinerii de astăzi sunt inovatorii, creatorii și antreprenorii de mâine. Prin creativitatea și ingeniozitatea lor, tinerii din întreaga lume contribuie la schimbare și creează căi către un viitor mai bun
În acest sens, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este o oportunitate pentru tineri de a afla cum drepturile de proprietate intelectuală pot susține realizarea obiectivelor și transformarea ideilor în realitate, genera venituri și crea locuri de muncă, influența pozitiv asupra lumii din jurul lor. Cu ajutorul drepturilor de proprietate intelectuală, tinerii au acces la unele dintre instrumentele cheie de care au nevoie pentru a-și propulsa ambițiile.
Inspectoratul Școlar Județean Argeș salută această inițiativă și se consideră parte a susținerii drepturilor de proprietate intelectuală prin recompensarea creatorilor, încurajarea acestora de a-şi dezvolta ideile şi asigurarea faptului că noile lor cunoştinţe sunt disponibile în mod liber, astfel încât inovatorii de mâine să se poată baza pe noua tehnologie actuală.