Înot de anduranță : Disciplina care mi-a schimbat viața – Apa înseamnă viață ! InfoCons te informează
Între reguli și libertate, am învățat să-mi aleg singur drumul.
Mihai Badea
Dacă mă întreabă cineva cum am ajuns să înot distanțe mari, răspunsul cel mai la îndemână ar fi să vorbesc despre antrenamente. Despre orele din bazin, despre kilometri, despre pregătirea fizică. Toate au contat. Dar, înainte să învăț să-mi organizez antrenamentele de anduranță, învățasem deja ceva mai important: să respect un angajament luat față de mine.
Nu m-am născut disciplinat. Și nici nu pot spune că mi-a plăcut întotdeauna să mi se spună ce să fac. Dimpotrivă, am avut mereu nevoie de spațiu și de libertatea de a alege. Poate de aceea mi se pare interesant, privind în urmă, că două dintre lucrurile care m-au format cel mai mult au fost sportul și cariera militară. Ambele presupun reguli, program și responsabilitate.
În copilărie, sportul mi-a arătat prima dată ce înseamnă să fii prezent chiar și când n-ai chef. La polo pe apă erau antrenamente, probe de înot, colegi care se bazau pe tine. Uneori voiam să fac orice altceva. Dar mă duceam. Nu pentru că aș fi avut vreo revelație despre performanță, ci pentru că făceam parte dintr-o echipă.
Din vestiar am luat multe lecții. Acolo înveți destul de repede că nu ești singurul care contează. Că un coleg poate avea o zi proastă și că, altădată, tu vei fi cel care are nevoie de ajutor. Că nu ajunge să spui că ești serios: trebuie să te vadă ceilalți venind, muncind, ținându-te de cuvânt.
Mai târziu, când a trebuit să-mi aleg drumul după liceu, am avut de luat o decizie importantă. Îmi doream o carieră în Serviciul Român de Informații. În același timp, știam că am nevoie și de o anumită libertate în anii de formare. Am ales o facultate civilă, la ASE, și am mers înainte cu obiectivul pe care mi-l propusesem.
Nu pretind că fiecare curs mă pasiona sau că anii de facultate au fost o continuă descoperire. Au existat lucruri pe care le făceam pentru că făceau parte din drumul ales. Cred că este important să recunoaștem asta. Nu tot ce ne ajută să ajungem undeva trebuie să ne placă în fiecare zi.
După facultate am intrat în SRI. Era un vis împlinit, dar și începutul unei etape în care am înțeles disciplina într-un fel diferit de cel învățat în sport. Nu mai era vorba doar despre un antrenament la care trebuia să ajungi la timp. Era vorba despre responsabilitate, despre decizii, despre capacitatea de a rămâne lucid în situații dificile.
Am petrecut aproximativ douăzeci de ani în sistem. Nu este locul aici să vorbesc despre activitatea profesională. Pot însă să spun ce a rămas cu mine: nevoia de a analiza înainte de a acționa, de a mă adapta și de a nu mă lăsa condus doar de impulsul momentului. Sunt lucruri care m-au ajutat mai târziu și în sport, chiar dacă atunci nu aveam de unde să știu.
Ceea ce poate părea surprinzător este că, încă de la început, mi-am propus ca această carieră să dureze două decenii. Nu pentru că n-aș fi respectat profesia, ci pentru că îmi doream să trăiesc și o altă etapă a vieții. Îmi plăcea ceea ce făceam, dar nu voiam ca identitatea mea să se reducă la un singur rol.
Când a venit momentul să plec, am descoperit că libertatea la care mă gândisem atât de mult timp nu vine la pachet cu instrucțiuni. Dintr-odată, trebuia să-mi construiesc alt program, alte obiective și alt fel de a mă raporta la fiecare zi. Poți să aștepți ani întregi o schimbare și, când apare, să-ți dai seama că ai din nou multe de învățat.
Sportul era deja prezent în viața mea. Mă implicasem în conducerea clubului Regal Sport și în proiecte dedicate copiilor. Știam câtă muncă este în spatele unei activități sportive care, din afară, poate părea simplă. Pentru mine, întoarcerea către sport nu a fost o întâmplare. A fost felul firesc de a continua să construiesc ceva, dar într-un alt cadru.
M-am gândit de multe ori la diferența dintre disciplină și rigiditate. Rigiditatea te face să repeți un lucru doar pentru că așa ai fost obișnuit. Disciplina, așa cum o înțeleg eu, te ajută să rămâi consecvent unui scop, dar îți lasă loc să gândești și să schimbi direcția când este nevoie. Nu sunt același lucru.
Am simțit această diferență mai târziu, în pregătirea pentru înotul de anduranță. Un plan de antrenament este necesar, dar nu poți ignora corpul, oboseala sau condițiile din apă doar pentru că pe hârtie scrie altceva. Trebuie să fii serios, dar și atent. Să ai răbdare, fără să confunzi încăpățânarea cu inteligența.
Astăzi, când lucrez cu tineri sportivi, încerc să le transmit tocmai acest lucru. Medaliile sunt importante pentru cine își dorește performanță. Dar sportul are și o altă valoare, poate mai durabilă: îi învață pe copii să-și respecte colegii, să accepte un eșec, să revină după o zi proastă și să înțeleagă că rezultatele se construiesc.
Același lucru am încercat să le spun și băieților mei. Au practicat sport, fiecare în felul și în ritmul lui. Nu am vrut să le impun să rămână sportivi toată viața. Mi-am dorit să păstreze ceea ce sportul poate oferi unui om, indiferent de profesia pe care o va alege.
Am trecut prin mai multe roluri: copilul care se temea de apă, jucătorul de polo, studentul, ofițerul, omul care s-a întors către sport și, mai târziu, înotătorul care a început să caute provocări tot mai lungi. Niciunul dintre aceste roluri nu le-a anulat pe celelalte. Fiecare m-a învățat ceva.
Dacă ar fi să spun ce înțeleg astăzi prin disciplină, n-aș vorbi despre a te trezi în fiecare dimineață cu aceeași energie. Nu se întâmplă așa. Nici despre a nu greși vreodată. Am greșit și eu. Aș vorbi despre capacitatea de a reveni la ceea ce contează, după ce entuziasmul inițial a trecut.
Poate că aici începe și anduranța: nu în ziua unei curse, ci în toate zilele obișnuite care o preced. În felul în care îți respecți promisiunile, în răbdarea cu care înveți și în curajul de a schimba un drum fără să pierzi ceea ce ai construit până atunci.
Pentru mine, disciplina nu a fost opusul libertății. A fost una dintre căile prin care am ajuns la ea. Iar apa avea să-mi arate, ani mai târziu, cât de mult înseamnă să poți continua fără să te grăbești și fără să uiți de ce ai pornit.
