Pentru mai mult de 90% dintre europeni, criteriile cele mai importante la cumpărarea de produse alimentare suntcalitatea și prețul, mai importante decât originea (71%) și marca (47%); potrivit unei noi anchete EUROBAROMETRUprivind securitatea alimentară, calitatea produselor alimentare și mediul rural, publicate astăzi, calitatea și prețul au fost considerate `foarte importante` de 65% și, respectiv, 54% dintre respondenți.
Etichetele de calitate sunt importante pentru două treimi dintre cei intervievați, constatându-se o îmbunătățire față deanii precedenți în ceea ce privește recunoașterea diferitelor sigle de calitate ale UE.Potrivit anchetei, 24% dintrerespondenți recunosc deja sigla ecologică a UE la mai puțin de 2 ani de la introducerea acesteia.În ceea ce priveștesecuritatea alimentară, trei sferturi dintre cetățenii UE și-au exprimat îngrijorarea cu privire la problema hrăniriipopulației de pe glob, însă proporția celor preocupați de capacitatea UE și a statelor membre de a satisfacenecesitățile alimentare ale locuitorilor lor este sub 60%. Majoritatea cetățenilor UE consideră că agricultura aduce ocontribuție pozitivă la conservarea zonelor rurale, părere împărtășită în majoritatea statelor membre și a grupurilorsociodemografice. Există deci un larg consens cu privire la rolul benefic al agriculturii. În cadrul anchetei, au fostintervievați peste 26 500 de cetățeni europeni, cu vârste de cel puțin 15 ani, din toate cele 27 de state membre ale UE.
Principalele concluzii:
`Securitatea alimentară`:Aproximativ 56% dintre respondenți nu sunt preocupați de nivelul producției alimentare dințara lor, iar în ceea ce privește UE în ansamblu, procentul este de 57%. În schimb, 76% dintre respondenți suntpreocupați de nivelul producției alimentare la nivel mondial. Ca urmare a acestor rezultate, 84% dintre cetățeniopinează că UE ar trebui să ajute alte țări să-și sporească producția alimentară. Aproximativ 81% consideră că UE artrebui să-și sporească propria producție alimentară pentru a depinde într-o mai mică măsură de importuri, iar 77%apreciază că UE ar trebui să producă mai mult pentru a satisface atât necesitățile propriilor cetățeni, cât și cerereațărilor terțe.
Calitatea alimentelor:Pentru 96% dintre respondenți, calitatea alimentelor reprezintă un criteriu important în luareadeciziilor de cumpărare, mai important chiar decât prețul, care este menționat de 91% dintre cei intervievați. Origineaprodusului contează mai puțin, dar este importantă pentru 71% dintre respondenți. În schimb, marca este consideratăimportantă de 47% dintre respondenți, în timp ce pentru 50% dintre ei, aceasta nu prezintă importanță. Etichetele decalitate sunt importante pentru 67% dintre respondenți.
Agricultura și mediul rural: Întrebați în legătură cu relația dintre agricultură și mediul rural, 81% dintre respondenți aurăspuns că, în opinia lor, agricultura are efecte benefice asupra mediului, 86% apreciază că ea contribuie laînfrumusețarea peisajului rural, iar 89% consideră că agricultura contribuie la protejarea zonelor rurale.
Pentru mai multe informații:
Ancheta EUROBAROMETRU intitulată Europeans' attitudes towards food security, food quality and the countryside (`Atitudinile europenilor față de securitatea alimentară, de calitatea produselor alimentare și de mediul rural`) poate ficonsultată integral la adresa: http://ec.europa.eu/agriculture/survey/index_en.htm
Contact:
Roger Waite (+32 2 296 14 04)
Fanny Dabertrand (+32 2 299 06 25)
Sursa: Comisia Europeana – Comunicat de presa
Bruxelles, 6 iulie 2012