InfoCons Protecția Consumatorului te informează – Ziua Mondială a Pâinii !

InfoCons Protecția Consumatorului te informează – Ziua Mondială a Pâinii !

 

Ziua Mondială a Pâinii este sărbătorită anual pe 16 octombrie,  o zi care marchează, totodată, și Ziua Mondială a Alimentației. Din 2001, când Uniunea Internațională a Brutarilor a fixat această dată, pâinea este celebrată anual în aproximativ 30 de țări de pe toate continentele, inclusiv în România. Pentru noi, însă, pâinea nu este doar un simbol al mesei și al ospitalității, ci și unul dintre cele mai consumate alimente de zi cu zi – motiv pentru care merită privită cu atenție de consumator.

România are cel mai mare consum de pâine din Uniunea Europeană, ceea ce arată cât de prezentă este pâinea în alimentația de zi cu zi a consumatorilor. Tocmai pentru că ajunge pe masă în fiecare zi, alegerea pâinii contează, iar informația de pe etichetă rămâne primul instrument al consumatorului atunci când dorește să facă o alegere corectă și în cunoștință de cauză.

Cu ocazia Ziua Mondială a Pâinii  , Asociația InfoCons Protecția Consumatorilor reamintește importanța respectării drepturilor consumatorilor în ceea ce privește achiziționarea produselor de panificație , în special a celor proaspete , realizate și comercializate în condiții de siguranță alimentară .

Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente de bază, trebuie să respecte cerințele legale privind calitatea ingredientelor, etichetarea corectă, informarea completă a consumatorilor și condițiile de depozitare și comercializare. Consumatorii au dreptul să fie informați cu privire la ingredientele folosite, inclusiv prezența alergenilor, proveniența produselor congelate sau pre-coapte, aditivii, cantitatea de sare și zahăr, precum și prețul afișat.

Cu ocazia acestei zile , amintim studiul realizat de InfoCons , pe baza etichetelor produselor tip pâine ce se regăsesc pe piața din România . Au fost analizate 41 de produse , provenite de la producători și distribuitori precum:

  • Dobrogea Panificatie S.R.L
  • Tastino
  • Vel Pitar S.A
  • Management Objectives SA
  • KB toast
  • Trei Brutari S.R.L
  • Grewe S.R.L
  • Karamolegos Bakery Greece
  • Grupul industrial Voiculescu si compania (Grivico)S.A
  • Backerbrot
  • Carrefour Romania SA
  • Lidl Discount S.R.L
  • Mega Image SRL
  • Romania Hypermarche SA
  • Rewe Romania SRL

Rezultatele studiului arată că 78.05 % dintre produsele analizate conțin aditivi alimentari / E-uri , numărul acestora fiind cuprins între 0 și 8 aditivi per produs . Cantitatea de grăsimi variază între 0.7 g și 3.96 g în timp ce cantitatea acizilor grași este cuprinsă între 0.1 g și 2.2 g . Cantitatea de glucide variază între 43 g și 60.2g , în timp ce cantitatea zaharurilor este cuprinsă între 0.18 g și 9 g. 92.68% din produsele analizate conțin fibre. Cantitatea de fibre se situeaza intre 1 g si 4.5 g .

Aceste date subliniază importanța informării corecte a consumatorilor și a citirii etichetelor .

Pentru a consulta studiul integral , click AICI .

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și