În anul 2024, ANCOM a desfășurat un total de 4.241 de controale menite să asigure aplicarea și respectarea legislației din domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale. Aceste acțiuni au avut scopul de a promova concurența și de a proteja drepturile și interesele utilizatorilor. În urma acestor verificări, Autoritatea a emis 103 notificări și a aplicat 825 de avertismente, precum și 490 de amenzi contravenționale și administrative. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 2.577.500 de lei, sumă care a fost virată la bugetul de stat.
Piața comunicațiilor electronice
Pe acest segment, ANCOM a realizat 2.350 de acțiuni de control. În urma acestor controale, au fost emise 103 notificări, 211 avertismente și 159 de amenzi contravenționale, totalizând 1.073.000 de lei.
Furnizorii de servicii de telefonie au fost sancționați cu 83 de amenzi în valoare totală de 757.500 de lei, cele mai frecvente nereguli fiind:
- nerespectarea regulamentului de roaming,
- încălcarea obligațiilor legate de încheierea contractelor cu utilizatorii finali,
- deficiențe în procesul de portare,
- transmiterea incorectă a notificărilor privind modificarea unilaterală a contractelor.
Cea mai mare amendă aplicată în acest domeniu a fost de 40.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului de roaming.
De asemenea, un furnizor de servicii de internet a fost sancționat cu 35.000 de lei pentru furnizarea serviciilor fără existența unui contract legal cu abonatul.
În sectorul televiziunii și radiodifuziunii sonore (RTV), ANCOM a aplicat 3 amenzi în valoare totală de 20.000 de lei pentru nerespectarea parametrilor tehnici prevăzuți în autorizațiile tehnice.
Furnizorii de rețele CATV (televiziune prin cablu) au fost sancționați cu 21 de amenzi însumând 134.000 de lei, cele mai mari fiind acordate pentru nerespectarea condițiilor impuse prin regimul de autorizare generală. Cea mai mare amendă a fost de 10.000 de lei.
În domeniul radiocomunicațiilor, au fost aplicate 5 amenzi, totalizând 75.000 de lei, pentru utilizarea frecvențelor fără licență sau nerespectarea parametrilor tehnici. Cea mai mare sancțiune, de 50.000 de lei, a fost emisă pentru producerea de interferențe prejudiciabile asupra unui serviciu de radiocomunicații autorizat.
Piața echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică
În acest sector, ANCOM a efectuat 1.299 de controale, în urma cărora au fost aplicate 410 avertismente și 239 de amenzi, însumând 894.000 de lei.
O amendă în valoare de 22.500 de lei a fost aplicată unui distribuitor care a comercializat echipamente radio fără marcajul CE, încălcând cerințele legale de conformitate. În domeniul compatibilității electromagnetice, cea mai mare amendă, de 7.000 de lei, a fost acordată unui producător pentru lipsa marcajului CE.
Piața serviciilor poștale
Pe piața serviciilor poștale, ANCOM a realizat 592 de acțiuni de control în 2024. În urma acestora, au fost aplicate 204 avertismente și 92 de amenzi, în valoare totală de 610.500 de lei. Cele mai frecvente încălcări au fost legate de nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală. Cea mai mare amendă, de 25.000 de lei, a fost aplicată pentru neconformități legate de conținutul avizelor poștale.
Compania Națională Poșta Română (CNPR), în calitate de furnizor de serviciu universal, a fost verificată în cadrul a 3 controale. În urma acestora, au fost aplicate 2 avertismente și o amendă de 30.000 de lei. Printre principalele nereguli identificate se numără:
- nerespectarea modalităților de predare a trimiterilor poștale,
- lipsa inscripționării corespunzătoare a trimiterilor poștale,
- nerespectarea cerințelor privind avizele poștale.
Sursă : Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ( ANCOM )
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro