Strada Doamnei este o stradă de numai 410 metri lungime, ce începe din Calea Victoriei și se termină în Bulevardul I.C. Brătianu.
Situată în Centrul Vechi al Bucureștiului, strada a fost denumită după Doamna Maria, soția lui Șerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești timp de 10 ani, între 1678 și 1688. Denumirea inițială a străzii a fost ,,Ulița Bărcănescului`, după proprietarul terenului din această zonă, iar strada a mai suferit 2 schimbări de nume, fiind cunoscută în perioada interbelică drept strada Paris și Mauriciu Blank (după numele bancherului cofondator al Băncii Marmorosch Blank, situată pe aceastră stradă).
Pe strada Doamnei sunt situate 16 monumente istorice, fiind una dintre cele mai bogate ale Bucureștiului în această privință. Unul dintre acestea este Palatul Băncii Marmorosch Blank, construit pe locul fostului Han Gherman. Banca Marmorosch Blank era, în anii 1920, cea mai puternică bancă comercială a României, având 25 de sucursale în Regat și 4 în străinătate, la Paris, New York, Istanbul și Viena. Banca a fost naționalizată în 1948, la 100 de ani de la înființare.
Tot aici, la nr. 11, intersecția cu strada Ghica, se regăsea și Palatul Bursei, întemeiat de Principele Ferdinand și principesa Maria pe 11 mai 1908 și inaugurat 3 ani mai târziu. Activitatea Bursei a fost suspendată în 1955, palatul fiind preluat de Biblioteca Centrală de Stat. Aceasta s-a mutat ulterior, în 2011, într-un sediu nou pe Bulevardul Unirii.
Chiar și astăzi, pe strada Doamnei se regăsesc clădiri importante, cum ar fi Universitatea Spiru Haret sau Banca Comercială Română.