Horia TEODORESCU – Președintele Consiliului Județean Tulcea – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Horia TEODORESCU – Președintele Consiliului Județean Tulcea – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

 

La împlinirea a 23 de ani de la înființarea InfoCons  –  Organizație  pentru Protecția  Consumatorilor  și  Promovarea  Programelor  și  Strategiilor, permiteți-mi să transmit cele sincere gânduri către toți cei care se implică permanent în asigurarea celei bune calități a serviciilor și produselor oferite cetățenilor din întreaga țară. Dumneavoastră reprezentați garanția unei calități superioare, potrivită pentru fiecare dintre noi, în calitate de consumatori.

Consiliul Județean Tulcea a avut întotdeauna o foarte bună colaborare cu organizația InfoCons, pe care o considerăm drept un reper al unui nivel ridicat al atenției pe care îl acordăm fiecărui cetățean în parte.

Din anumite perspective, avem un țel comun, acela de a ne implica în creșterea calității vieții pentru fiecare cetățean pe care îl reprezentăm și de a ne arăta, prin activitatea noastră, respectul și aprecierea pentru toți locuitorii acestei țări.

„Produse Sigure pentru Consumatori Încrezători“ este sloganul din acest an, dar este și deviza care vă ghidează în activitatea pe care o desfășurați zilnic, în slujba cetățenilor – consumatori.

La acest ceas aniversar, vă transmit sincere felicitări pentru profesionalismul de care dați dovadă în toate activitățile pe care cu ambiție și tenacitate vi le asumați și vă asigur de toată susținerea instituțională, în beneficiul direct al cetățenilor.

Vă doresc cât mai multe realizări concrete și un viitor cel puțin la fel de luminos ca cei 23 de ani de activitate extrem de productivă de până acum.

 

Cu deosebit respect,

 

Horia TEODORESCU,

Președintele Consiliului Județean Tulcea

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal