Cu toate că există o mulţime de website-uri legitime, există la fel de multe escrocherii care implică întâlnirile amoroase. Escrocheriile prin întâlniri amoroase încearcă să vă facă să lăsaţi garda jos apelând la partea dumneavoastră romantică sau compătimitoare.

La ce să fim atenţi!
Unele escrocherii romantice funcţionează prin crearea unui website de matrimoniale unde plătiţi pentru fiecare e-mail sau mesaj pe care îl trimiteţi sau primiţi. Escrocul va încerca să vă păcălească trimiţându-vă în continuare e-mailuri ce par vagi şi sunt pline cu vorbe de dragoste şi dorinţă. De asemenea, escrocul vă poate trimite e-mailuri pline cu detalii despre ţara sau oraşul natal al acestuia, fără a face vreo referire la dumneavoastră. Acestea sunt încercări de a vă convinge să îi scrieţi în continuare plătind bani pentru utilizarea website-ului matrimonial al escrocului.

Chiar şi în cazul unui site de matrimonial legitim este posibil să fiţi abordat de către un escroc – de ex. cineva care pretinde că un membru al familiei sale este foarte bolnav şi se află într-o situaţie disperată (adesea escrocii pretind că sunt din Rusia sau Europa de Est). După ce v-au trimis câteva mesaje şi poate chiar şi o fotografie strălucită, vă vor cere (în mod direct sau mai subtil) să le trimiteţi bani pentru a-i ajuta să facă faţă situaţiei cu care se confruntă. Unii escroci chiar aranjează o întâlnire, în speranţa că le veţi oferi cadouri sau bani – şi, pe urmă, aceştia dispar.

În alte cazuri, escrocii vor încerca să se împrietenească cu dumneavoastră, poate chiar vă vor trimite flori sau alte mici cadouri. După ce aţi devenit prieteni, escrocul vă va povesti despre o sumă mare de bani pe care acesta trebuie să o transfere în afara ţării şi pe care doreşte să o împartă cu dumneavoastră. Pe urmă, vă va solicita date bancare sau bani pentru un mic comision sau taxă de administrare, ce pretinde că trebuie achitată în vederea eliberării banilor.

Reţineţi
Verificaţi cu atenţie adresa website-ului. Adesea, escrocii pun bazele unor site-uri false foarte similare cu adresele site-urilor autentice de matrimoniale.

Atenţie
Nu trimiteţi niciodată bani şi nici nu divulgaţi date privind cardul de credit sau contul online unor persoane necunoscute sau în care nu aveţi încredere.

Gândiţi-vă
Nu divulgaţi informaţii personale într-un e-mail sau prin servicii de mesagerie instant.

Cercetaţi
Asiguraţi-vă că folosiţi doar site-uri matrimoniale legitime şi recunoscute

Întrebaţi-vă
V-ar declara o persoană pe care nu aţi cunoscut-o niciodată iubire eternă după doar câteva scrisori sau e-mailuri?

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal