Educație și formare: competențe de bază și digitale esențiale pentru educație, muncă și viață

Comisia Europeană a publicat Monitorul anual al educației și formării. Monitorul analizează cum evoluează educația și formarea în UE și în statele sale membre. Anul acesta, Monitorul din 2020 se axează în special pe predarea și învățarea în era digitală. Criza provocată de coronavirus a demonstrat importanța soluțiilor digitale pentru predare și învățare și a evidențiat punctele slabe existente. Raportul va fi prezentat în cadrul evenimentului Digital Education Hackathon (Hackatonul educației digitale) de astăzi.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: `Sunt încântată de faptul că educația digitală este tema principală a Monitorului educației și formării din acest an, raportul emblematic al Comisiei privind educația în Europa. Considerăm că este necesar să aducem schimbări profunde în educația digitală și ne angajăm să sporim alfabetizarea digitală în Europa. Recent, Comisia a propus un pachet de inițiative, inclusiv noul Plan de acțiune pentru educația digitală 2021-2027, care va consolida contribuția educației și formării la redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus și va contribui la construirea unei Europe digitale și ecologice.`

În pofida investițiilor pe care statele membre le-au făcut în ultimii ani în infrastructura digitală dedicată educației și formării, persistă disparități mari, atât între țări, cât și în interiorul acestora. Contrar opiniei larg răspândite conform căreia tinerii de astăzi reprezintă o generație de `nativi ai erei digitale`, rezultatele sondajului indică faptul că mulți dintre ei nu-și dezvoltă competențele digitale la un nivel suficient. În toate țările care au făcut obiectul anchetei, peste 15 % din populația de elevi dispun de competențe digitale insuficiente. În plus, dovezile furnizate de OCDE indică faptul că profesorii din învățământul secundar inferior din țările UE beneficiază rareori de formare privind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) pentru predare și că profesorii își exprimă nevoia puternică de dezvoltare profesională în utilizarea competențelor TIC pentru predare.

În evaluarea sa anuală a modului în care sistemele educaționale din Uniunea Europeană abordează principalele provocări în materie de educație, Comisia subliniază progresele înregistrate în reducerea părăsirii timpurii a școlii și creșterea participării în toate sectoarele educației, începând de la vârsta preșcolară și până la învățământul terțiar. Cu toate acestea, Monitorul evidențiază provocarea pe care o reprezintă dotarea tuturor tinerilor cu competențe de bază. Aproximativ o persoană din cinci, în vârstă de 15 ani, demonstrează un nivel de competență la citire, matematică și științe care este insuficient pentru participarea deplină la mersul societății. Având în vedere impactul contextului socioeconomic asupra performanței elevilor în ceea ce privește competențele de bază și digitale, este esențial să se abordeze dezavantajele în materie de educație și formare și să se reducă decalajul digital dintre elevi.

Recunoscând faptul că investițiile corespunzătoare în educație contribuie la creșterea economică și la incluziunea socială, statele membre ale UE au menținut cheltuielile publice pentru educație la aproximativ 10 % din totalul cheltuielilor publice, conform celor mai recente date ale Monitorului.

Context

Monitorul educației și formării analizează principalele provocări cu care se confruntă sistemele de educație europene și prezintă politicile care pot îmbunătăți capacitatea de reacție a acestora față de nevoile societale și ale pieței forței de muncă. Raportul cuprinde o comparație între țări, prezentând și 27 de rapoarte de țară aprofundate.

Educația ocupă în continuare un loc important pe agenda politică a UE. La 30 septembrie, Comisia a adoptat două inițiative care vor consolida contribuția educației și formării la redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus. Creionând o viziune asupra Spațiului european al educației care va prinde formă până în 2025, Comisia a propus noi inițiative, mai multe investiții și o cooperare mai strânsă între statele membre pentru a-i ajuta pe toți europenii, de toate vârstele, să beneficieze de oferta bogată pusă la dispoziție de UE în materie de educație și formare. Comisia a adoptat, de asemenea, un nou Plan de acțiune pentru educația digitală, care reflectă învățămintele desprinse din criza provocată de coronavirus și schițează planul unui ecosistem educațional digital de înaltă performanță, cu competențe digitale dezvoltate pentru transformarea digitală.

Sursa : europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal