Drepturile pasagerilor din transportul feroviar – Protecția Consumatorilor – InfoCons

Când cumpăraţi un bilet de tren, nu trebuie să vi se ceară să plătiţi un preţ mai mare pentru că aveţi o anumită naţionalitate sau pentru că achiziţionaţi biletul dintr-un anumit loc.

Drepturile pasagerilor de tren se aplică în general în cazul tuturor călătoriilor și serviciilor feroviare din UE.

Fiecare stat membru decide dacă aceste drepturi sunt valabile şi în cazul transportului intern de călători (urban, suburban, regional etc.) sau al curselor internaţionale pentru care punctul de plecare sau de sosire se află în afara UE.

Citește și:

Sfaturi pentru a avea un somn liniștit în nopțile calde

Anulări sau întârzieri

În cazul anulărilor sau întârzierilor, companiile feroviare au obligaţia să vă informeze asupra evoluţiei situaţiei.

Dacă se anunţă că veţi ajunge la destinaţia finală cu o întârziere de cel puţin o oră, puteţi:

  • să vă anulaţi călătoria şi să solicitaţi rambursarea imediată a preţului biletului (integral sau doar pentru segmentul de călătorie neefectuat).

    Dacă întârzierea vă împiedică să vă îndepliniţi scopul călătoriei, aţi putea să beneficiaţi inclusiv de transport gratuit înapoi la punctul de plecare sau

Citește și:

Știați că?…. Economisire energie prin aparatele din dormitor

  • să vă continuaţi călătoria cu prima ocazie, ori la o dată ulterioară aleasă de dumneavoastră. Această soluţie poate presupune alte mijloace de transport, dacă trenul este blocat, iar serviciile respective au fost suspendate.
  • să primiţi gustări şi băuturi răcoritoare (în funcţie de durata de aşteptare)
  • să beneficiaţi de cazare – dacă trebuie să aşteptaţi peste noapte.

Dacă alegeţi să vă continuaţi călătoria în condiţiile date sau acceptaţi propunerea de a folosi alt mijloc de transport pentru a ajunge la destinaţie, aţi putea avea dreptul la despăgubiri după cum urmează:

  • 25% din preţul biletului pentru întârzieri între 1 şi 2 ore
  • 50% din preţul biletului pentru întâzieri de peste 2 ore.

Citește și:

Top 10 InfoCons – Înghețata cu cele mai multe zaharuri

Nu aveţi dreptul la despăgubiri dacă:

  • aţi fost informat în legătură cu întârzierea înainte de a cumpăra biletul

Consideraţi că nu v-au fost respectate drepturile? Trimiteţi o plângere companiei feroviare. Aceasta trebuie să vă răspundă în termen de o lună.

În situaţia în care răspunsul primit nu este satisfăcător, contactaţi organismul naţional competent din ţara dumneavoastră.

Citește și:

Prin consumul rațional de alimente putem ajuta alte persoane care nu au cu ce se hrăni!

Bagaje înregistrate pierdute sau deteriorate

Dacă bagajele dumneavoastră înregistrate au fost pierdute sau deteriorate în cursul călătoriei, aveţi dreptul la despăgubiri. Acest drept nu se aplică însă dacă bagajele erau împachetate necorespunzător, aveau o natură specială sau nu erau adecvate pentru transport.

Valoarea despăgubirilor

  • Dacă puteţi dovedi valoarea conţinutului bagajului, puteţi primi despăgubiri în valoare de până la EUR 1 300 / bagaj înregistrat.
  • În caz contrar, valoarea despăgubirii este de EUR 330 / bagaj înregistrat.

În cazul producerii unui accident feroviar în urma căruia un călător a murit sau a fost rănit, acesta/persoanele aflate în întreţinerea sa are/au dreptul la despăgubiri de până la EUR 1 500 pentru bagajul de mână pierdut sau deteriorat, indiferent dacă acesta a fost înregistrat sau nu.

Citește și:

Bilanţul activităţii Comandamentului Sezon Estival 2018 în perioada 23.07.2018 – 29.07.2018

Rănire şi deces

Dacă un călător este rănit sau moare în urma unui accident feroviar, acesta/persoanele aflate în întreţinerea sa are/au dreptul la despăgubiri care să acopere nevoile imediate. Compania feroviară trebuie să achite o parte din sumă în termen de 15 zile de la producerea accidentului.

În caz de deces, valoarea acestei prime plăţi este de minim EUR 21 000 / persoană.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal