« Înapoi la index

Aditiv alimentar sintetic cu rol de îndulcitor. Este de circa 200 de ori mai dulce decât zahărul, comparând cantităţi egale din cele două produse. Acesulfam K este un compus chimic stabil la temperaturi înalte şi în medii acide, ceea ce îi sporeşte posibilităţile de utilizare, comparativ cu alţi îndulcitori artificiali. Nu conţine calorii şi, deşi nu este un glucid, declanşează brusc activitatea pancreasului. Acesta produce insulină în cantităţi proporţionale cu intensitatea senzaţiei de dulce percepută. Deoarece insulina nu regăseşte în sânge zaharurile pe care să le metabolizeze, declanşează senzaţia de foame, pentru a primi glucidele ce-i sunt necesare pentru a se neutraliza. Dezechilibrul hormonal astfel creat se rezolvă prin consum alimetar. Acest mecanism de acţiune poate fi o explicaţie pentru procentul în continuă creştere al populaţiei supraponderale sau obeze, cât şi a lipsei de rezultate a multor diete pentru slăbire. Organisme mondiale precum Comisia Codex Alimentarius, cât şi Comitetul Ştiinţific pentru Alimentaţie al Comisiei Europene consideră drept lipsit de pericol consumul acestui aditiv, care se elimină nemodificat pe cale urinară.
Cantitate max zilnica permisa/corp: 15mg/kg
Descriere cantitate max zilnica permisa: Doza zilnică admisă de până la 15mg/kg corp.
Doza de încorporare în alimente: 350-5000 mg/kg
Descriere doza de încorporare în alimente: Se adaugă o cantitate de 350mg/kg sau 350mg/l in alimentele cu adaos de zahar si cantităţi cuprinse între 500 şi 2500 mg/kg în alimentele fără adaos de zahăr. în guma de mestecat se adaugă până la 5000 mg/kg.
Efecte secundare: NU
Descriere efecte secundare: Nu s-au realizat studii privind eventualele efecte ale consumului de lungă durată ale acestui îndulcitor şi nici ale combinaţiilor sale cu alţi îndulcitori sau aditivi, prezenţi în mod obişnuit în alimente.
Contraindicatii:DA
Descriere contraindicatii: In cantitati mari, produce dezechilibre hormonale.
Utilizabil pentru copii: NU
Descriere utilizare copii: Acest aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.

« Înapoi la index