De ce ANPC a luat măsura detalierii etichetei preparatului finit, în alimentația publică?

De ce ANPC a luat măsura detalierii etichetei preparatului finit, în alimentația publică InfoCons Protectia Consumatorilor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a analizat, în mai multe liste a felurilor de mâncare servite de unități de alimentație publică, ingredientele, materiile prime, precum și produsele finite, în funcție de informațiile furnizate de etichetele fiecăreia sau de mențiunile din meniu.

Concluzia specialiștilor ANPC a fost una singură, în beneficiul consumatorilor: dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, pe etichetele acestora, iar consumatorul le poate citi și cunoaște toate aceste detalii, atunci când cumpără un produs din magazin, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică. Cu atât mai mult cu cât, în alimentația publică, operatorul economic achiziționează produse sau materii prime pe a căror etichetă sunt stipulate aceste informații, dar consumatorul este privat de dreptul de a le cunoaște, produsul nefiindu-i servit cu ambalaj, desigur.

În acest fel, prin afișarea în lista meniu a acestor date despre produs, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul.

De exemplu, părinții, care din ce în ce mai des iau decizia, în ultima perioadă, de a citi cu atenție eticheta produsului pe care îl aleg pentru a-l cumpăra și așeza pe masa familiei, evită din ce în ce mai insistent să achiziționeze produse alimentare care au un aport crescut de aditivi și alte produse chimice.

De aceea, este imperios necesar ca, în acest context, ei să aibă acces și la informațiile corespondente ale produselor finite din unitățile de alimentație publică, pentru a putea comanda, știind exact ce vor mânca.

Așa cum am întâlnit și operatori economici foarte atenți la ingredientele și materiile prime folosite, în sensul utilizării unora cu etichetă curată, am considerat că ANPC are nu numai o obligație morală de a se asigura că decizia pe care o vor lua, de acum, consumatorii, va fi pe baza informațiilor clare, în ceea ce privește alimentația publică.

Astfel, ANPC explică, mai jos, prevederile Ordinului nr.201/2022 privind furnizarea de informatii la comerciaizarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unitatile de restauratie collective.

Unitățile cu vânzare directă și/sau la distanță, cărora li se aplică prevederile Ordinului nr.201/2022, fără a se limita, sunt:

  • Restaurante (clasice, specializate, cantine-restaurant, cu autoservire etc.)
  • Braserii
  • Pizzerii
  • Berării
  • Baruri
  • Cafenele
  • Fast-food inclusiv drive-in
  • Unități tip bufet,rotiserii
  • Unități cofetărie, patiserie
  • Ceainării
  • Terase/grădini de vară
  • Unități pentru organizare evenimente

Ce se indică prin acest Ordin:

  • Cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare

Se informează consumatorii cu privire la cantitatea ingredientelor compuse componente ale unui fel de mâncare

ex: mușchiuleț de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantitati variabile), ulei vegetal, sare, potențator de aromă: glutamat de sodiu]

  • Aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: Acidifiant etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric)

ex: Acidifiant: E 330 sau Acidifiant: acid citric; potentator de aromă: E621 sau potențator de aromă: glutamate de sodiu

Lista aditivilor se regăsește în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

 

  • Declarația nutrițională

Declarația nutriţională trebuie să cuprindă următoarele elemente: valoarea nutrițională  exprimată în Kj și kcal, cantitatile de grăsimi exprimate în g, de acizi grași saturați exprimată în g , de zaharuri exprimată în g și de sare exprimată în g.

În cazul în care se extinde numărul elementelor nutriționale înscrise, se va înscrie declarația nutrițională complete, respectiv: valoarea energetică exprimată în Kj și Kcal, cantitatea de grăsimi exprimată în g, cantitatea de acizi grași saturați exprimată în g , de glucide exprimată în g, zaharuri exprimată în g, proteine exprimată în g, sare exprimată în g.

Pentru calculul declarației nutriționale se au în vedere prevederile art 31 din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 privind informarea consumatorilor, astfel:

“(1) Valoarea energetică se calculează utilizând factorii de conversie enumerați în anexa XIV.

(3) Valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) se referă la produsele alimentare astfel cum sunt vândute.

După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.

(4) Valorile declarate sunt valori medii care se bazează, după caz, pe următorii factori:

(a) analiza produsului alimentar efectuată de producător;

(b) un calcul efectuat pe baza valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate; sau

(c) un calcul efectuat pe baza unor date general stabilite și acceptate. “

  • Indicarea componentelor cu efecte alergene – se respectă prevederile Ordinului 163/2021 pentru furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă în produsele alimentare neambalate.
  • Indicarea produselor provenite din produse comgelate
  • Cum se indică informațiile

În conformitate cu prevederile art.3 alin(4) din Ordinul nr.201/2022 “informatiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și care să nu fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă podus, pe un panou/meniu.

Pentru asigurarea informării consumatorilor la vânzarea directă (inclusiv unitățile drive-in), se utilizează listele meniu, dar pot fi folosite și sistemele digitale de afișare prin panouri/ecrane, precum si codul QR, iar personalul de deservire trebuie să asigure informarea consumatorilor ca urmare a solicitării acestora.

La vânzarea la distanță, informațiile trebuie să se regăsească atât pe website-ul operatorului economic, cât și pe eticheta de preț sau ambalajul de transport.

La comenzile plasate telefonic, în cazul în care consumatorul nu poate accesa website-ul operatorului economic, acesta trebuie să răspundă la solicitările consumatorului privind informațiile despre produs.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal