Cseke Attila – Ministrul Dezvoltării , Lucrărilor Publice și Administrației – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului
Protecția consumatorilor, inclusiv prin schimbarea mentalității acestora, implică atât drepturi, cât și responsabilități, una dintre acestea fiind informarea corectă și promptă. De aceea, autoritățile trebuie să implementeze cele mai bune practici, pe de o parte, pentru a îmbunătăți infrastructura și serviciile publice esențiale, iar, pe de altă parte, pentru a dezvolta programe și proiecte la standarde europene, care să protejeze toți consumatorii.
În acest sens, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației aplică politici guvernamentale în domenii cheie, precum dezvoltarea regională, administrația publică, amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile. Politicile pe care le implementăm vizează creșterea calității vieții tuturor cetățenilor, prin investiții în infrastructură, eficientizarea administrației și susținerea dezvoltării durabile a localităților. De aceea este vitală continuarea echilibrată a investițiilor în infrastructura locală și centrală (alimentare cu apă, rețele de canalizare, sisteme de distribuire a gazelor naturale, modernizarea infrastructurii rutiere, socio-educaționale, culturale sau medicale, consolidarea clădirilor cu risc seismic, eficientizarea energetică și modernizarea și digitalizarea administrației publice), pentru a îmbunătăți standardul de viață al oamenilor.
Cu ocazia aniversării a 23 de ani de la înființarea InfoCons, vă adresez cele mai calde urări de bine, felicitări pentru activitatea susținută privind informarea corectă, promovarea și protejarea drepturilor consumatorilor și vă doresc mult succes în continuare!
La mulți ani !
Cseke Attila,
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației


















