COVID-19 este o boală de origine animală, iar pandemia a apărut pe cale naturală.

În aceste vremuri de criză, este mai important ca oricând să colaborăm cu țările din întreaga lume pentru a combate pandemia de coronavirus. Știrile false cu privire la originea acestei boli pot avea un impact negativ asupra rețelelor internaționale de sprijin, care sunt esențiale și ar putea să pună în pericol multe vieți. Trebuie să cooperăm cu ceilalți și să recunoaștem că, până în prezent, nu există nicio dovadă că acest coronavirus ar fi fost creat în mod artificial, fie în urma unui accident, fie în cadrul unui proces specific de manipulare.

Boala COVID-19 este cauzată de o tulpină de coronavirus (care este, la rândul său, un tip de virus) denumită Sars-CoV-2. Coronavirusurile provoacă boli respiratorii și pot fi transmise de la animale la om. Se crede că această formă de coronavirus a fost transmisă la om într-o piață de fructe de mare din Wuhan (China). De aici s-a raportat pentru prima dată prezența virusului către Organizația Mondială a Sănătății, la 31 decembrie 2019. Deși este important și necesar să ne punem întrebări cu privire la comunicarea informațiilor privind acest focar și gestionarea sa, trebuie să înțelegem că, pe baza datelor de care dispunem, este vorba de un fenomen total natural. Nu ne ajută să aruncăm vina pe alții: numai împreună, Europa și lumea întreagă pot combate virusul.

Sursa: europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal