Coronavirus: UE acordă finanțare în valoare de 314 milioane EUR unor companii inovatoare în scopul combaterii virusului și al sprijinirii redresării

Comisia a anunțat in cursul zilei de 8 Iunie 2020, că a acordat aproape 166 de milioane EUR, prin intermediul proiectului-pilot `Accelerator` al Consiliului European pentru Inovare (CEI), unui număr de 36 de companii angajate să combată pandemia provocată de coronavirus. Totodată, mai mult de 148 de milioane EUR vor fi acordate altor 36 de companii angajate să contribuie la planul de redresare pentru Europa, investiția totală din Orizont 2020, programul pentru cercetare și inovare al UE, ajungând astfel la 314 milioane EUR în această rundă.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: `Talentul imens și ideile revoluționare ale companiilor inovatoare europene ne dau speranțe. Sprijinul mai mare pe care l-am acordat Consiliului European pentru Inovare va contribui la valorificarea întregului lor potențial, astfel încât să putem face mai bine față crizei provocate de coronavirus și să sprijinim mai eficient redresarea Europei. CEI a reacționat rapid la criza legată de coronavirus și a demonstrat flexibilitatea și impactul finanțării UE.`

Cele 36 de companii selectate care vor contribui la combaterea coronavirusului vor lucra la proiecte inovatoare, precum extinderea producției de șervețele pentru biodecontaminare, dezvoltarea unor sisteme de monitorizare a ventilației care le oferă persoanelor care acordă primul ajutor feedback în timp real cu privire la calitatea ventilației asigurate pacientului, dezvoltarea unei platforme de anticorpi pentru tratarea cazurilor grave de infecție și multe altele. De asemenea, 139 de companii implicate în combaterea coronavirusului care nu au putut primi finanțare în această rundă din cauza limitărilor bugetare au primit Marca de excelență pentru combaterea COVID-19 nou introdusă, în semn de recunoaștere a valorii propunerii lor și pentru a le ajuta să atragă sprijin din alte surse de finanțare.

Alte 36 de companii, angajate în sprijinirea planului de redresare pentru Europa, vor lucra într-o multitudine de sectoare și proiecte, care includ, de exemplu, dezvoltarea unor turnuri de turbine eoliene mai solide și mai înalte, fabricate din module de lemn, cu potențial de reducere foarte mare a costurilor energiei eoliene, un sistem de producție de îngrășăminte ecologice și o soluție bazată pe tehnologia blockchain pentru practici de reciclare sustenabile ale producătorilor. De asemenea, încă 679 de mărci de excelență au fost acordate unor propuneri de înaltă calitate care au îndeplinit criteriile de finanțare ale CEI, dar nu au putut fi finanțate din cauza bugetului limitat.

Un număr record de aproape 4 000 de startupuri și de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) au depus cereri de finanțare prin proiectul-pilot `Accelerator` în martie, dintre care mai mult de 1 400 au propus inovații cu relevanță pentru epidemia provocată de coronavirus. Din acest motiv, încă 150 de milioane EUR au fost alocate recent acestei runde de finanțare, totalul general ajungând astfel la peste 314 milioane EUR. Startupurile și IMM-urile selectate pentru sprijin provin din 16 țări, incluzând 12 state membre ale UE, Regatul Unit și trei țări asociate.

Context

Din finanțarea de 314 milioane EUR acordată de CEI, 174 de milioane EUR vor fi sub formă de investiții de capital. De la introducerea sa la jumătatea anului 2019, proiectul-pilot `Accelerator` al CEI a oferit opțiunea investițiilor de capital directe de până la 15 milioane EUR, pe lângă sprijinul sub formă de granturi de până la 2,5 milioane EUR. Peste 10 000 de startupuri și IMM-uri au depus până acum cereri de finanțare, solicitarea de finanțare fiind în total de peste 26 de miliarde EUR. Dintre cele 72 de companii care au primit astăzi sprijin, 46 urmează să primească sprijin sub formă de capitaluri proprii.

Investițiile de capital fac obiectul unui exercițiu de diligență aprofundat și vor fi gestionate de viitorul fond al CEI, care va căuta activ coinvestitori. Companiile sprijinite de CEI beneficiază de asemenea de o varietate de servicii de îndrumare, mentorat și consultanță/accelerare a dezvoltării întreprinderilor. Pentru prima dată, aceste servicii vor fi puse la dispoziția companiilor care au primit Marca de excelență pentru combaterea COVID-19.

Sprijinul CEI în favoarea ideilor revoluționare de combatere a coronavirusului face parte din efortul comun al UE de depășire a crizei. La 4 mai, Comisia a găzduit un eveniment internațional pentru donații în cadrul Răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, unde au fost colectate, până acum, 9,8 miliarde EUR. În cursul acestui eveniment, Comisia s-a angajat să pună la dispoziție 1,4 miliarde EUR, din care 1 miliard EUR provine din Orizont 2020 și urmărește asigurarea unei dezvoltări colaborative și a unei utilizări universale a metodelor de diagnosticare, tratamentelor și vaccinurilor împotriva coronavirusului. La finele lunii mai, Comisia a anunțat următoarele etape ale Răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, și anume lansarea unei noi campanii împreună cu organizația internațională de susținere și promovare Global Citizen, `Global Goal: Unite For Our Future` (Obiectivul nostru mondial: uniți pentru viitor), care va culmina cu un eveniment internațional pentru donații la 27 iunie.

În același timp, Comisia și-a prezentat recent propunerea pentru un vast plan de redresare pentru Europa. Pentru a asigura caracterul sustenabil, echitabil și incluziv al redresării pentru toate statele membre, Comisia propune crearea unui nou instrument de redresare, Next Generation EU, inclus într-un buget al UE pe termen lung regândit, puternic și modern. Ca parte din instrumentul de redresare Next Generation EU, se propune o creștere cu 13,5 miliarde EUR a bugetului programului Orizont Europa, sumă care va fi folosită pentru acordarea de sprijin european pentru activități de cercetare și inovare în domeniul sănătății și al climei, inclusiv pentru inovații revoluționare ale unor startupuri și IMM-uri.

Informații suplimentare

Lista companiilor selectate pentru finanțare

Site-ul web al proiectului-pilot consolidat al Consiliului European pentru Inovare (CEI)

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal