InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons te informează:
Comisia alocă 88 milioane de euro pentru Schema de Distribuire a Fructelor în Școli
Comisia Europeană a aprobat alocarea finală a fondurilor UE pentru programul de distribuire de fructe și legume în școli, denumit ‘Schema de Distribuire a Fructelor în Școli’, pentru anul școlar 2013/2014. 24 dintre statele membre ale Uniunii Europene (inclusiv Croația, după aderare) s-au înscris în programul de anul acesta, singurele țări care au decis să nu participe în program fiind Suedia, Finlanda și Marea Britanie.
‘Schema de Distribuire a Fructelor în Școli’ are la dispoziția sa fonduri europene în valoare de 90 milioane de euro pentru anul școlar 2013/2014, iar principalii beneficiari vor fi Italia, care va primi 20.5 milioane de euro prin intermediul schemei, urmată de Polonia (13.6 milioane de euro), Germania (12 milioane de euro), România (4.9 milioane de euro), Franța (4.7 milioane de euro), Ungaria (4.5 milioane de euro), Spania (4.4 milioane de euro) și Republica Cehă (4.2 milioane de euro).
Aceasta este cea de-a cincea ediție a programului, de la lansarea inițiativei în 2009, iar numărul de copii care au beneficiat de pe urma lui a crescut constant. Pe parcursul anului școlar 2011/2012, perioada cea mai recentă pentru care sunt disponibile date statistice, mai mult de 8,1 milioane de copii din statele membre UE participante au primit porții regulate de fructe și legume în școli.
Schema beneficiază de cofinanțare, ceea ce înseamnă că volumul de fonduri europene pus în joc trebuie să fie egalat prin contribuții naționale sau private. Acest program reprezintă una dintre inițiativele importante la nivelul Uniunii Europene pentru încurajarea obiceiurilor de alimentație sănătoasă în rândul elevilor; prin adoptarea la o vârstă fragedă, aceste obiceiuri au o șansă mai mare să fie menținute pe întreg parcursul vieții. Alimentația sănătoasă joacă un rol important în prevenirea problemelor de sănătate asociate proastei nutriții, precum obezitatea în rândul copiilor.
Sursa: Comisia Europeana
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.