Ce facem atunci când am cumpărat un produs defect?

Se poate întâmpla să mergem la cumpărături și din goană sau neatenție să alegem de pe raft un produs defect. Dacă se întâmplă să întâmpinați o astfel de situație, nu înseamnă că trebuie să păstrați produsul respectiv. Indiferent dacă este un magazin virtual sau ați cumpărat produsul pe o rețea de socializare, pentru început poți solicita vânzătorului înlocuirea produsului sau returnarea banilor.

Dacă ați cumpărat un produs, iar neconformitatea a fost descoperită abia acasă, cumpărătorul poate depune plângere la agentul economic. Acesta are la dispoziție 14 zile calendaristice pentru a soluționa revendicările. Dacă agentul economic nu întreprinde nicio acțiune persoana este în drept să se adreseze către autoritatea competenta cu o reclamație. Dacă nu deține bon fiscal sau alt document care să confirme cumpărarea produsului, poate atașa la reclamație alte dovezi, cum ar fi: înregistrarea convorbirii telefonice cu vânzătorul, discuțiile pe Messenger sau SMS.

În baza legislației UE, dacă produsele pe care le-ați cumpărat se dovedesc a fi defectuoase sau nu arată conform descrierii, comerciantul trebuie să le repare, să le înlocuiască, să le reducă prețul sau să vă returneze banii.

Dacă ați cumpărat un produs sau un serviciu online fără a merge la magazin (prin telefon, prin poștă, de la un comis voiajor), aveți, de asemenea, dreptul de a anula și returna comanda în termen de 14 zile, indiferent de motiv și fără nicio justificare.

Dacă nu știți exact ce situație vi se aplică, puteți utiliza instrumentul privind drepturile consumatorilor, care vă ajută să înțelegeți ce drepturi aveți când faceți cumpărături în UE.

Termenul legal de examinare a petiției este de 30 de zile.

Garanția gratuită de 2 ani pentru toate produsele

Aveți întotdeauna dreptul la garanția minimă, gratuită, de 2 ani, indiferent dacă achiziționați produsele online, de la magazin sau prin poștă.

Această garanție de 2 ani este un drept minim. Dacă un produs pe care l-ați cumpărat în UE se dovedește a fi defect sau nu arată conform descrierii, vânzătorul trebuie fie să-l repare sau să-l înlocuiască fără costuri adiționale, fie să vă acorde o reducere de preț sau să vă restituie total suma plătită.

De regulă, veți putea solicita o rambursare parțială sau integrală numai în cazul în care repararea ori înlocuirea nu este posibilă.

În România, conform Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, consumatorii au dreptul de a fi despagubiti in mod real si corespunzator pentru pagubele generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor. In plus, cheltuielile legate de inlocuirea produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vanzator si recuperate de acesta de la producator sau de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lantul de distributie.

 

Potrivit Legii nr. 449/2003 privind vanzarea produsului si garantiilor acestuia, vanzatorul este raspunzator fata de consumator pentru orice lipsa a conformitatii existenta la momentul cand au fost livrate produsele. Altfel, se considera ca produsele sunt in conformitate cu contractul de vanzare – cumparare, daca:

  • corespund descrierii facute de vanzator si au aceleasi calitati ca si produsele pe care vanzatorul le-a prezentat consumatorului ca mostra sau model;
  • corespund oricarui scop specific solicitat de catre consumator, scop facut cunoscut vanzatorului si acceptat de acesta la incheierea contractului de vanzare-cumparare;
  • corespund scopurilor pentru care sunt utilizate in mod normal produsele de acelasi tip;
  • fiind de acelasi tip, prezinta parametri de calitate si performante normale, la care consumatorul se poate astepta in mod rezonabil, date fiind natura produsului si declaratiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, facute de vanzator, de producator sau de reprezentantul acestuia, in special prin publicitate
  • sau prin inscriere pe eticheta produsului.

In plus, ambalajele produselor trebuie sa asigure integritatea si protectia calitatii acestora, fiind, totodata, conforme prevederilor legale referitoare la protecția muncii, mediului și a securitatii consumatorilor.

 

Potrivit Legii nr. 449/2003, consumatorul trebuie sa informeze vanzatorul despre lipsa de conformitate in termen de doua luni de la data la care a constatat-o. Pana la proba contrara, lipsa de conformitate aparuta in termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezuma ca a existat la momentul livrarii acestuia, cu exceptia cazurilor in care prezumtia este incompatibila cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.

 

Pe de alta parte, nu se considera a fi lipsa de conformitate daca, in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, consumatorul a cunoscut sau nu putea, in mod rezonabil, sa nu cunoasca aceasta lipsa de conformitate ori daca lipsa de conformitate isi are originea in materialele furnizate de consumator, se subliniaza in Legea nr. 449/2003.

În cazul lipsei conformitatii, consumatorul are dreptul de a solicita vanzatorului sa i se aduca produsul la conformitate, fara plata, prin reparare sau inlocuire, sau sa beneficieze de reducerea corespunzatoare a pretului ori de rezolutiunea contractului privind acest produs, se prevede in Legea nr. 296/2004.

 

In plus, conform Legii nr. 449/2003, in cazul lipsei conformitatii  operatorului economic, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vanzatorului, ca masura reparatorie, repararea sau inlocuirea produselor, in fiecare caz fara plata, cu exceptia cazului in care aceasta solicitare este imposibila sau disproportionata.

Vânzătorul deține responsabilitatea în cazul în care produsele sale sunt defecte. El riscă sancțiuni grave dacă produsele pe care le vinde le cauzează clienților daune majore (deces, leziuni corporale, pagube materiale de peste 500 EUR etc.).

 

Caracterul defectuos al produselor este determinat de lipsa siguranței la care consumatorii au dreptul, nu de adecvarea la utilizare.

 

Vânzătorul trebuie să fie foarte atent atunci când:

 

  • fabrică produsul final
  • fabrică piese care urmează a fi încorporate în alte produse
  • importă în UE un produs destinat comercializării.

Dacă răspunderea pentru siguranța produsului revine mai multor întreprinderi, partea vătămată poate intenta acțiuni în justiție împotriva oricăreia dintre ele.

 

Regulile privind răspunderea se aplică și în cazul produselor electrice și agricole. Contractul de vânzare nu poate conține termeni care limitează răspunderea vânzătorului cu privire la produsele defecte.

 

Cereri de despăgubire

Pentru a solicita despăgubiri, partea vătămată trebuie să demonstreze că:

  • daunele au avut loc
  • produsul a fost defect
  • a existat o legătură între defectul produsului și daunele provocate.

Cazuri în care vânzătorul nu este responsabil

Vânzătorului nu-i revine nicio răspundere dacă poate demonstra că:

  • nu a introdus produsul pe piață
  • produsul nu a fost fabricat în vederea comercializării
  • defectul care a cauzat daunele nu a existat în momentul în care produsul a fost introdus pe piață
  • defectul a apărut doar pentru că produsul trebuia să respecte cerințe tehnice obligatorii
  • potrivit ultimelor standarde științifice și tehnice, nimeni nu ar fi putut să prevadă existența defectului în momentul introducerii produsului pe piață
  • a produs numai o singură componentă, iar defectul a rezultat din proiectarea produsului final.

Pentru a solicita despăgubiri, partea vătămată are la dispoziție 3 ani din momentul în care:

 

  • a constatat existența daunelor
  • a constatat existența defectului
  • a descoperit identitatea producătorului.

Vânzătorul nu mai răspunde de daunele provocate de un produs care se află deja pe piață de 10 ani, decât în cazul în care au fost solicitate și alte despăgubiri în acest interval de timp.

 

Așadar, acordați o atenie sportită produselor pe care le achiziționați atât de pe rafturile magazinelor, cât și din mediul online.

Mai multe detalii despre lipsa de conformitate a produsleor găsiți și pe aplicația InfoCons.  Mai mult decât atât, acolo puteți adăuga și detalii despre produsul care nu a fost așa cum v-ați fi așteptat.

 

Aplicația este disponibilă atât în magazinul Google Play, cât și în AppStore.

 

Sursa: www.europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal