Ce ai de făcut dacă eşti victima unei escrocherii!

În cazul în care ai fost păcălit să achiziţionezi un produs sau un serviciu

Contactează asociaţiile de protecţie a consumatorului locale şi raportează înşelăciunea. Ai în vedere două opţiuni: posibilitatea existenţei unei perioade de aşteptare (pentru returnarea produselor) sau negocierea unei rambursări (mai ales în cazul în care comerciantul este din ţară).

În cazul în care cineva a accesat contul tău online, contul bancar sau a obţinut date despre cardul de credit

Sună de îndată instituţia financiară astfel încât contul să fie închis cât mai curând posibil, în acest fel limitându-se suma de bani pe care o pierzi. Instituţiile bancare pot, de asemenea, efectua o operaţie de `refuz de plată` (inversare tranzacţie) dacă se consideră că s-a efectuat o tranzacţie frauduloasă prin cardul tău de credit.

Nu folosi datele de contact ce sunt menţionate în e-mailuri sau website-uri ce par suspecte – probabil că acestea sunt false şi te conduc către un escroc. Vei putea găsi date de contact legitime în cartea de telefon, în extrasul de cont bancar sau pe verso-ul cardului bancar.

În cazul în care escrocheriile privesc tratamente medicale

Nu mai consuma pastile sau substanţe ce nu sunt sigure! Consultă un medic sau un alt specialist în medicină şi informează-l cu privire la tratamentul medical, pe care l-ai cumpărat luaţi ( ia cu tine, cu scopul de a arăta medicului, orice tip de substanţă, inclusiv ambalajul). De asemenea, informează medicul dacă ai sistat orice tip de tratament pe care îl urmai înainte de înşelătorie.

În cazul în care ai trimis bani cuiva pe care îl bănuieşti a fi escroc

Dacă ai trimis bani prin transfer electronic de fonduri (online) contactează de îndată instituţia financiară. Dacă aceştia nu au procesat încă transferul, acesta poate fi anulat.

Dacă ai trimis un cec contactează de îndată instituţia financiară. Dacă escrocul nu a încasat încă cecul, această poate fi anulat.

Dacă ai trimis bani printr-un serviciu de telegraf (de ex. Western Union), contactează, de îndată, compania care ţi-a oferit serviciul. Dacă eşti foarte rapid, transferul se poate opri.

Dacă ai fost păcălit de către un comerciant sau vânzător din uşă în uşă

Poţi fi protejat de legi care îţi asigură o `perioadă de aşteptare`, în timpul căreia ai dreptul să anulezi un acord sau contract pe care l-ai semnat.

Dacă ai fost înşelat prin utilizarea calculatorului

Dacă foloseai calculatorul în timp ce ai fost înşelat, este posibil ca un virus sau un alt software dăunător să fie încă în calculatorul tău. Efectuează o verificare completă a sistemului folosind un software de securitate sigur. Dacă nu ai instalat în calculator un software de securitate (de ex. programe de scanare viruşi său firewall) un specialist în calculatoare te poate ajuta să alegi unul.

În cazul în care escrocheria implică telefonul mobil

Sună compania de telefonie şi informează-i cu privire la cele întâmplate.

 

www.dolceta.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal