E 621 monoglutamatul de sodiu

  1. Acasă
  2. E 621 monoglutamatul de sodiu

Ce este monoglutamatul de sodiu –  E621?

E 621 sau monoglutamatul de sodiu este un aditiv alimentar cu funcţie de potenţiator de aromă. Este sarea de sodiu a acidului glutamic. Pentru uz industrial, se obţine prin fermentaţie bacteriană din melasă.

Glutamatul monosodic se utilizează pentru a accentua aroma şi gustul natural al alimentelor. Glutamaţii conferă gustul „umami”, considerat ca fiind al cincilea gust de bază, alături de cel dulce, acru, sărat şi amar.

Se poate adăuga în orice aliment, inclusiv în băuturi alcoolice sau nealcoolice în proporţie de până la 1%, permiţând astfel micşorarea cantităţii necesare de sare. O proporţie mai mare de 1% nu va putea accentua mai mult gustul, dar poate să-l denatureze.

e621 monoglutamat de sodiu

Se poate adăuga în orice aliment, inclusiv în băuturi alcoolice sau nealcoolice în proporţie de până la 1%, permiţând astfel micşorarea cantităţii necesare de sare. O proporţie mai mare de 1% nu va putea accentua mai mult gustul, dar poate să-l denatureze.

Unele studii au evidenţiat un potenţial neurotoxic al glutamaţilor asupra copiilor şi chiar asupra adulţilor, în timp ce alte studii nu.

Totuşi, potenţialul neurotoxic este real, deoarece glutamatul (ca şi aspartatul din aspartam) este un neurotransmiţător, iar bariera sangvină cerebrală, care asigură protecţia creierului de toxine şi neurotransmiţători în exces nu este suficient dezvoltată la copii, iar la adulţi poate să nu protejeze toate zonele cerebrale sau să fie deteriorată.

Astfel, glutamatul se transformă într-o aşa numită excitotoxină, care stimulează excesiv neuronii, distrugându-i.

Care sunt alimentele ce conțin aditivul alimentar E621?

Monoglutamatul de sodiu (E621) poate fi regăsit în următoarele produse:

  • Pate;
  • Mezeluri;
  • Semipreparate;
  • Sucuri;
  • Alimente congelate;
  • Diferite tipuri de sosuri;
  • Preparate din lapte.

Există efecte secundare în urma consumării aditivului alimentar E621?

În general nu se produc efecte secundare, aditivul fiind considerat sigur de către Comisia comună a experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie.

Sunt însă unele persoane care acuză amorţeală, slăbiciune, tremurături, ameţeli, dureri de cap şi palpitaţii sau chiar probleme respiratorii, atacuri de panică, schimbări bruşte de dispoziţie, hiperactivitate, greaţă etc.

Care sunt caracteristicile monoglutamatului de sodiu E621?

  • Cantitate max. zilnica permisa/corp: Doza zilnică nu este limitată.
  • Descriere cantitate max zilnica permisa: Doza zilnică nu este limitată.
  • Doza de încorporare în alimente: 0,01
  • Descriere doza de încorporare în alimente: Se poate adăuga în orice aliment, inclusiv în băuturi alcoolice sau nealcoolice în proporţie de până la 1%, permiţând astfel micşorarea cantităţii necesare de sare. O proporţie mai mare de 1% nu va putea accentua mai mult gustul, dar poate să-l denatureze.
  • Efecte secundare: NU
  • Contraindicatii:DA
  • Descriere contraindicatii: Unii cercetători japonezi corelează consumul excesiv şi îndelungat de glutamaţi cu unele boli degenerative ale creierului şi ochilor.
  • Utilizabil pentru copii: NU
  • Descriere utilizare copii: Nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici

Scurt istoric al monoglutamatului de sodiu – E621

Monoglutamatul de sodiu este unul dintre cel mai des întâlniți aminoacizi din natură, fiind regăsit într-o cantitate abundentă. În grupul eterogen de alimente este recunoscut ca potențiator de aromă, fiind utilizat ca aditiv alimentar sub formă de proteine hidrolizate sau ca sare monosodică purificată.

Monoglutamatul de sodiu a fost descoperit pentru prima dată în anul 1908, în Japonia prin examinarea algelor marine.  În acele timpuri, extracția monoglutamatului de sodiu era una lentă și foarte costisitoare.

Acest aditiv alimentar a fost pentru prima dată introdus în 1940, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Mai târziu, în anul 1956, a fost descoperită o altă metodă de producție la scară largă, folosindu-se tehnica fermentației. Un an mai târziu, în Statele Unite ale Americii, monoglutamatul de sodiu a fost extras prin fermentație bacteriană, adică prin modificarea genetică a bacteriilor ce secretă acid glutamatic prin pereții celulari.

În 1960, monoglutamatul de sodiu devenise comun în rândul cetățenilor, tot atunci produsele proteice hidrolizate precum proteinele vegetale și drojdia devin extrem de populare. În ultimii 30 de ani, utilizarea monoglutamatului de sodiu a cunoscut o creștere considerabilă. Monoglutamatul de sodiu este regăsit acum în produsele congelate, biscuiți, conserve de ton, supe, carne procesată, suplimente alimentare, sosuri pentru salate și chiar cosmetice.

De ce cred consumatorii că monoglutamatul de sodiu ar fi dăunător?

Pentru creier, monoglutamatul de sodiu funcționează precum un neurotransmițător, stimulând celule nervoase în vederea transmiterii semnalelor. De-a lungul timpului, oamenii s-au arătat preocupați, pe de o parte, dar și îngrijorați, pe de altă parte, cu privire la utilizarea unei cantități excesive de monoglutamat de sodiu și posibilele efecte asupra activității celulelor nervoase. Dubiile sunt îndeosebi îndreptate către o posibilă stimulare excesivă a celulelor nervoase.

Când a apărut această teamă în rândul consumatorilor?

Această frică a apărut încă din 1969, când un studiu efectuat a dezvăluit apariția unor efecte dăunătoare la nivelul creierului în urma administrării unei cantități excesive de monoglutamat de sodiu.

Este monoglutamatul de sodiu dăunător?

Glutamatul alimentar nu ar trebui să aibă efecte asupra creierului, deoarece acesta nu poate traversa bariera hemato-encefalică. Nu există dovezi prin care să se demonstreze că administrarea unor cantități normale de monoglutamat de sodiu ar produce daune pentru organism.

Ce sunt aditivii alimentari?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele care sunt adăugate în alimente pentru a menține sau îmbunătăți siguranța, prospețimea, gustul, textura sau aspectul alimentelor sunt cunoscute ca aditivi alimentari. Timp de secole, aditivii alimentari au fost folosiți pentru conservarea alimentelor, de exemplu sarea (în carne, slănină sau pește uscat), zahăr (în marmeladă) sau dioxid de sulf (în vin).

De-a lungul timpului, numeroși aditivi alimentari au fost dezvoltați pentru a satisface nevoile producției de alimente, deoarece fabricarea alimentelor pe scară largă este mult mai complexă decât producerea acestora acasă, la scară mică.
Introducerea aditivilor în alimente se realizează cu scopul de asigurare că alimentele procesate rămân sigure și în stare bună pe tot parcursul călătoriei de la fabrici sau bucătării industriale către depozite și magazine și, în final, către consumatori.
Utilizarea aditivilor alimentari este justificată numai atunci când utilizarea lor are o necesitate tehnologică, nu induce în eroare consumatorii și servește o funcție tehnologică bine definită precum păstrarea calității nutriționale a alimentelor sau sporirea stabilității alimentelor.

Aditivii alimentari pot fi derivati din plante, animale sau minerale sau pot fi sintetici. Aceștia sunt adăugați în mod intenționat în alimente pentru a îndeplini anumite scopuri tehnologice. Există câteva mii de aditivi alimentari utilizați, toți fiind proiectați pentru a îndeplini o anumită sarcină, de obicei pentru a face alimentele mai durabile sau mai atrăgătoare.

În câte categorii se grupează aditivii alimentari?

OMS, împreună cu FAO, grupează aditivii alimentari în 3 mari categorii:

Aditivi pentru sporirea aromelor- Aceștia sunt adăugați în alimente pentru a îmbunătăți aroma sau gustul. Aditivii de sporire a aromelor sunt cei mai des utilzați dintre aditivii folosiți în alimente. Există sute de tipuri de arome folosite într-o mare varietate de alimente, de la produse de cofetărie și băuturi răcoritoare până la cereale, prăjituri și iaurt.

Preparate enzimatice – Acestea pot fi obținute prin extracție din plante sau produse de
origine animală sau din microorganisme precum bacteriile. Preparatele enzimatice sunt utilizate în principal la coacere (pentru îmbunătățirea aluatului), la fabricarea sucurilor de fructela fabricarea vinului și la fabricarea berii (pentru îmbunătățirea fermentației), precum și la fabricarea brânzeturilor.

Alți aditivi- Aceștia sunt utilizați din mai multe motive, cum ar fi: conservarea, colorarea și îndulcirea. Sunt adăugați atunci când alimentele sunt în faza de pregătire, ambalare, transportare sau depozitare și în cele din urmă devin o componentă a alimentelor.
Cum sunt evaluați aditivii alimentari în funcție de risc?

Organizația Mondială a Sănătății, în cooperare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), sunt responsabile de realizarea evaluării riscurilor care pot apărea în urma consumării aditivilor alimentari. Evaluarea riscului aditivilor alimentari este realizată de un grup științific internațional de experți.

Pot fi utilizați numai aditivii alimentari care au fost supuși unei evaluări a siguranței JECFA și care nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor. Acest lucru se aplică indiferent dacă aditivii alimentari provin dintr-o sursă naturală sau sunt sintetici. Evaluările JECFA se bazează pe analize științifice ale tuturor datelor biochimice, toxicologice și de altă natură relevante despre un anumit aditiv.

Autoritățile naționale, fie pe baza evaluării JECFA, fie pe baza unei evaluări naționale, pot autoriza apoi utilizarea aditivilor alimentari.

Punctul de plecare pentru a determina dacă un aditiv alimentar poate fi utilizat fără a avea efecte nocive este stabilirea dozei zilnice acceptabile. Doza zilnică recomandată este o estimare a cantității de aditiv din alimente sau apă potabilă care poate fi consumată în siguranță zilnic, de-a lungul vieții, fără efecte adverse asupra sănătății.

Cum știm că alimentele conțin aditivi alimentari?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global sunt stabilite practici, standarde și orientări privind etichetarea alimentelor. Aceste standarde sunt implementate în majoritatea țărilor, iar producătorii de alimente sunt obligați să indice ce aditivi sunt în produsele lor. În Uniunea Europeană, de exemplu, există o legislație care reglementează etichetarea aditivilor alimentari conform unui set de „numere de E-uri” predefinite. Persoanele care au alergii sau sensibilități la anumiți aditivi alimentari ar trebui să citească etichetele cu atenție.

Organizația Mondială a Sănătății încurajează autoritățile naționale să monitorizeze și să se asigure că aditivii alimentari din alimentele și băuturile produse în țările lor respectă utilizările, condițiile și legislația.

Concluzii și Reglementări legislative – E621

Monoglutamatul de sodiu (E621) este un aditiv alimentar ce poate fi găsit într-o varietate de produse alimentare. E621 nu produce, în general, efecte secundare, însă, există persoane care s-au confruntat cu senzații de amorțeală, slăbiciune ori tremurături.

Monoglutamatul de sodiu (E621) este reglementat conform legilației europene și a Regulamentului European 2018/1497.

Alți aditivi din dicționar
Meniu