InfoCons a realizat un studiu comparativ, pe baza studiilor din 2015 și 2018, cu privire la accesibilizarea spațiilor instituțiilor publice din România din Primăriile reședință de Județ.

Instrumentele de accesibilizare a spațiilor publice pentru a veni în întâmpinarea persoanelor cu diverse dizabilități (locomotorii, vizuale, auditive, cu capacități fizice și senzoriale diminuate ca urmare a unor afecțiuni ) sunt prevăzute în Legea 448/06.12.2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Instrumentele de accesibilizare în conformitate cu legea menționată mai sus pot fi : parcări, rampe de acces, lift adaptat, bare de susținere, scaune speciale în sălile de spectacole, toalete adaptate, interpret, amplificator audio, transport comun, trotuare, semafoare, treceri de pietoni, echipamente pentru nevăzători, covoare tactile, plăcuțe de accesibilizare în limbajul Braille și microbuze speciale pentru copii.

Rezultatele studiului pentru primăriile reședință de județ au fost următoarele:

Din punct de vedere al procentajului instrumentelor de accesibilizare implementate în anul 2018:

  • 56% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Zalău și Sibiu.
  • 43% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Piatra Neamț, Arad și Sectorul 6.
  • 37% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Craiova, Ploiești, Deva, Slobozia, Târgoviște, Vaslui, Sectorul 1 și Sectorul 4.
  • 31% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Alba Iulia, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Focșani, Galați, Giurgiu, Oradea, Reșița, Suceava, Timișoara, Sectorul 3 și Sectorul 5 al Capitalei.
  • 25% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Bacău, Brașov, București, Drobeta Turnu-Severin, Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu și Târgu Mureș.
  • 18% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Buzău, Satu Mare și Tulcea.
  • 12% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Alexandria, Baia Mare, Constanța, Miercurea Ciuc și Slatina.
  • 6% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Bistrița.

Citește și:

– Top 10 InfoCons : Zahărul din pâinea neagră

– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

Următoarele instituții au cunoscut creșteri față de studiul din 2015:

Următoarele instituții nu au înregistrat modificări:

Procentajul instrumentelor de accesibilizare implementate a fost mai mic în următoarele instituții:

Din punct de vedere al tipului instrumentelor de accesibilizare implementate în 2018:

  • Parcări. Aproape 70% din instituții au locuri de parcare special concepute pentru persoanele cu dizabilități, o creștere foarte mare față de situația din 2015, când doar 23% din instituții aveau astfel de locuri.

  • Grupuri sanitare. 65% din instituții sunt dotate cu un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, procentaj identic cu cel din 2015.

  • Rampe cu bări de susținere. 91% din instituții sunt dotate cu rampe cu bări de suținere, cu 9 procente mai mult față de studiul din 2015.

  • Lifturi. 35% din instituții sunt dotate cu lifturi pentru persoanele cu dizabilități, cu 12 procente mai mult față de studiul din 2015.

  • Instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere. 42% din instituții sunt dotate cu instrumente de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere (marcaje braille, covoare tactile etc), cu doar 1 procent mai mult față de studiul din 2015.
  • Personal îndrumător/interpret. 13% din instituții au membri ai personalului capabili să comunice în limbajul mimico-gestual, cu doar 3% mai mult față de studiul din 2015.

Sorin Mierlea, președinte InfoCons:

`Suntem cu toții cetățeni, nu neapărat doar ai țării sau ai Europei, ci și ai planetei. Indiferent de sex, religie, vârstă, etnie, ar trebui să nu avem diferențe în momentul în care trăim într-un loc. Dar pentru persoanele cu dizabilități? Nu sunt altfel de oameni, ci sunt la fel ca noi și au aceleași drepturi. Dar pentru a urca la etajul 10 într-un bloc nu toți sunt alpiniști ca să se poată cățăra pe o sfoară și astfel au fost realizate scările sau lifturile, din nevoia de a-i ajuta. Așadar, persoanele cu dizabilități au anumite necesități și nevoi speciale de care noi, fiecare, ca societate și individual, trebuie să fim conștienți. Să nu uităm: când am fost mici și eram duși în cărucioare, mamele noastre trebuiau să aibă acces cu căruciorul și în lift, și în bloc, și pe stradă, și în spații publice etc. Dar pentru o persoană cu dizabilități locomotorii? Dar pentru o persoană cu dizabilități de vedere sau de auz? Așadar, nu constituie o excepție să fim normali ca societate, ca indivizi, ca țară, ci mai degrabă ar constitui o excepție să nu fim oameni. `

Citește și:

– Pesta porcină africană descoperită în 2 gospodării din Buzău

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal