Pe 2 octombrie s-au împlinit 422 de ani de la moartea lui Stroe Buzescu.
Volumul „Arhanghel”, semnat de Vasile Lupașc Sfinteș, a fost lansat în format text și audio.
Cartea „povestește” istoria boierului Stroe Buzescu, unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, și a soției sale, jupâneasa Sima.
Volumul în format audio îi are în distribuție pe Tudor Gheorghe și pe Maria Ploae.
“În 1983 am primit o carte, celebra ‘Povestiri istorice’ de Dumitru Almaș, cu acele ilustrații pe care le cunoaștem cu toții, realizate de domnul Valentin Tănase. Și acolo, nu știu de ce, povestirea care mi-a plăcut cel mai mult și ilustrația care mi-a plăcut cel mai mult au fost legate de povestea lui Stroe și a jupânesei sale Sima. M-am gândit care ar fi cel mai bun actor pe care îl avem astăzi și în același timp să cunoască foarte bine povestea și s-o simtă. Alegerea a fost simplă, domnul Tudor Gheorghe”, spune Vasile Lupașc Sfinteș.
Muzica este semnată de Marius Hristescu, iar ilustrațiile de Valentin Tănase.
“Pe piața de mormânt (a lui Stroe Buzescu –n.r.), pentru cei care nu știu, este o cronică a luptelor lui Stroe Buzescu. Este menționată bineînțeles și celebra luptă de la Teișani, în care Stroe Buzescu este provocat de către nepotul hanului tătar, mult mai tânăr decât el. Stroe iese în fața oștirilor, se luptă cu tătarul, exact ca într-un film de la Holywood. Poate dacă am vedea un astfel de film am spune că e puțin exagerat. Îl învinge pe tătar, dar este rănit de la obraz. Și legenda ne spune că iataganul tătarului era înmuiat în venin de viperă. Peste trei săptămâni, Stroe moare la Brașov în urma acestei răni, iar această luptă este nu doar descrisă pe mormânt, ci și sculptată”, mai spune Vasile Lupașc Sfinteș.