A doua zi a Sedintei Plenare a Observatorului – Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (EUIPO)

Reprezentantii InfoCons, participa  si astăzi, 28  Septembrie 2023 la cea de-a doua zi a ședintei plenare a Observatorului – Oficiului European pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO, organizată în format on-line.

Agenda întâlnirii poate fi consultată AICI

 

Începând cu luna martie 2022 – luna dedicată protectiei consumatorilor (15 Martie –Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor), InfoCons  reprezintă România, fiind membră din partea societăților civile în Grupul de Lucru dedicat Constientizării Publice din cadrul  Observatorului înființat de Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală.

La nivel național, InfoCons este membră încă din anul 2006  în Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate intelectuală sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Lista de participanți poate fi vizualizată  AICI 

 

Ce este EUIPO?

EUIPO este Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene, responsabil cu gestionarea mărcii UE și a desenului sau modelului comunitar înregistrat. De asemenea, lucrează cu Oficiile de Proprietate intelectuală ale statelor membre  UE și parteneri internaționali, pentru a oferi o experiență similară de înregistrare a mărcilor și modelelor comerciale în Europa și în lume.

În cadrul Observatorului European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală este organizata o retea pe urmatoarele categorii  :

 

În total, Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală adună 120  de membri din diferite țări de pe teritoriul Uniunii Europene.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal