Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – Președinte Laurenţiu-Alexandru Păştinaru 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului Agenția Naționale pentru Agenției Naționale pentru Protecția Mediului- Președinte Laurenţiu-Alexandru Păştinaru

Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – Președinte Laurenţiu-Alexandru Păştinaru

Informarea face diferența între un consumator protejat și unul ușor de păcălit, iar efortul făcut permanent de specialiștii InfoCons – Protecția Consumatorilor din România, în cei 20 de ani de existență, ne-a ajutat permanent să alegem în cunoștință de cauză și să ne cerem drepturile, indiferent dacă a fost vorba despre produse alimentare, locații de cazare, zboruri, telecomunicații, utilități, medicamente, mașini, magazine online și multe alte produse sau servicii.  

Pentru toate acestea, asociația a devenit cu fiecare an care a trecut un nume ușor de recunoscut, prezent în magazine, centre de prestări servicii și chiar instituții publice, în încercarea de ajunge cât mai aproape de toți consumatorii de produse și de servicii, cu sfaturi, noutăți și prevederi legislative. În calitate de consumator și de apărător mediului, apreciez foarte mult acest efort și pasul înainte pe care l-ați făcut prin crearea aplicației InfoCons, pe care fiecare o putem avea acum la îndemână, în propriul telefon și vă doresc nenumărate proiecte benefice pentru români, accesibile din orice colț al lumii.

La mulți ani, de practici bune și sănătoase!

 

 

 

 

*Testimonialele sunt afișate în ordine alfabetică, în funcție de denumirea instituției.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal