Protecţie şi autoprotecţie a consumatorului în România

Piaţa concurenţială se supune, peste tot în lume, aceloraşi reguli care îi dictează dezvoltarea continuă, prin creşterea calităţii bunurilor şi serviciilor. în acelaşi timp îşi asumă şi o altă misiune, aceea de a satisface nevoile şi trebuinţele consumatorului, ale cărui aşteptări se modifică în funcţie de evoluţia acesteia, cererea crescând proporţional cu oferta.

Regulile despre care aminteam le generează însuşi mecanismul care face ca produsele să fie din ce în ce mai bune, mai performante, condiţie fără de care concurenţa le-ar scoate în afara pieţei. Fac referire aici mai ales la criteriile care se impun produselor la comercializare pe piaţa internă a Uniunii Europene, criterii care asigură existenţa la vânzare a unor produse sigure la consum şi sunt de natură să răspundă celor mai exigente aşteptări.

în termenii impuşi de o economie de piaţă funcţională discutăm, aşa cum este firesc, şi despre regulile pe care operatorii economici au datoria să le respecte pentru a se asigura protecţia consumatorului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor fiind organismul desemnat să vegheze la respectarea acestora.

în acelaşi timp, un aspect la fel de important în relaţia comerciant cumpărător îl reprezintă autoprotecţia. Aducem în discupie adesea ideea de a avea în România un consumator informat şi educat, care să aibă şansa reală de a alege produsele pe care le doreşte, în deplină cunoştinţă de cauză.

Consider că un rol major în manifestarea unei relaţii funcţionale între operatorul economic şi cumpărător îl deţin organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei consumatorilor, pentru că acestea dezvoltă o bogată activitate de consiliere a consumatorului. Mă refer aici la campaniile naţionale de informare pe care organizaţiile de profil le desfăşoară, aducând astfel în conştiinţa publică drepturile fundamentale ale consumatorului, ca şi măsurile de protecţie în faţa practicilor neloiale ale unor comercianpi sau informaţii de ordin general în legătură cu achiziţionarea diverselor bunuri şi servicii.

Competiţia este forţa care duce la progresul economic. Practicile anti-competiţie, în schimb, exclud şansa reală pe care consumatorii trebuie să o aibă pentru a alege produsele pe care şi le doresc, la preţurile impuse de o piaţă guvernată de principii corecte. Astfel de practici pot fi uşor sesizate de către un consumator pregătit.

Prin urmare, un consumator bine informat este un consumator în stare să se autoprotejeze de produsele care nu vor reuşi să răspundă criteriilor sale şi care va şti cum să reacţioneze şi la cine să apeleze atunci când va întâlni un comerciant care îi încalcă drepturile.

Salutăm apariţia publicaţiei Info-Cons, un instrument în plus care confirmă rezultatele bune ale demersului nostru de a implica activ societatea civilă în protecţia consumatorului şi prin intermediul căruia sperăm că se vor face paşi importanţi în creşterea gradului de informare a cetăţeanului.

Secretar de Stat Dan VLAICU,
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Februarie 2008

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal