Constantin Cerbulescu – Mesajul A.N.P.C. pentru unica publicatie independenta a Asociatiilor de Consumatori – InfoCons

Mă bucur să fiu oaspete al revistei InfoCons pentru ca îmi oferă posibilitatea de a mă adresa şi prin acest mijloc dumneavoastră, consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe care o conduc coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

Protecţia consumatorilor – într-un sens vast – cuprinde trei laturi complementare. Prima este dată de legi si reglementări care asigură protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte şi promovarea bunelor practici comerciale. A doua latură este constituită dintr-un mecanism eficient de implementare a legilor şi reglementărilor, inclusiv aspectele juridice, iar a treia latură pune accent pe informarea şi educarea consumatorilor. Fiecare dintre noi se loveşte zilnic de aspecte legate de protecţia consumatorului. Fie ca suntem specialişti in domeniu, fie simpli cetăţeni, toţi avem nevoie ca drepturile noastre de consumatori să fie respectate. În egală măsură, ca şi consumatori, avem responsabilităţi. Una dintre responsabilităţi o reprezintă necesitatea de a fi consumatori bine informaţi şi educaţi.

Strategia pentru consumatori 2007-2013 a Uniunii Europene accentuează importanţa informării şi educării consumatorilor întrucât acestea conduc la competiţia pe piaţă şi implicit la inovaţie. Un consumator bine informat şi educat face alegerea optimă întrucât înţelege nu numai produsele potrivite cerinţelor sale, ci şi oferta pieţei. Un consumator bine informat şi educat îşi cunoaşte drepturile, iar în cazul în care i-au fost încălcate se adresează direct operatorului economic pentru o soluţionare amiabilă. Dacă consumatorul este nemulţumit se poate adresa cu o petiţie comisariatelor teritoriale.

Nu numai bunastarea personală a consumatorului este afectată de buna informare şi educare, ci bunastarea noastră, a tuturor consumatorilor. Pe masură ce competiţia pe piată şi inovaţia se dezvoltă apare creşterea economică. În Uniunea Europeană consumul pe gospodarie reprezintă 56% din PIB. Un consumator bine informat şi educat identifică cele mai bune preţuri şi cea mai buna calitate conform necesitaţilor sale, recunoscând meritele comercianţilor eficienţi în a răspunde cerinţelor consumatorilor. Un consumator bine informat şi educat care sesizează neregulile este cel mai eficient consultant în a ajuta comercianţii să inoveze şi să-şi îmbunătăţească activitatea.

Iată cât de importantă este informarea şi educarea noastră ca buni consumatori. Să încercăm aşadar să ne cunoaştem bine drepturile şi să dovedim seriozitate faţă de responsabilităţile pe care le avem pentru a putea contribui la un bun climat economic.

Constantin CERBULESCU

Secretar de Stat

Preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Guvernul României

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal