Dacă telefonul achiziţionat împreună cu serviciul de telefonie este codat în reţea, trebuie să ai această informaţie în contract. Totodată, trebuie să găseşti în contract şi informaţii cu privire la posibilitatea şi condiţiile de deblocare a terminalului.

Pe de altă parte, condiţiile standard minime de deblocare a terminalelor codate în reţelele de comunicaţii mobile au fost stabilite printr-un Cod de conduită, adoptat de toţi operatorii de telefonie mobilă din România.

Conform Codului de conduită, 

  • Poţi solicita deblocarea terminalului când îl cumperi sau oricând după aceea, pe baza facturii fiscale sau a certificatului de garanţie al terminalului.
  • Dacă vei cumpăra doar terminalul, fără alte servicii de comunicaţii electronice, operatorul îţi decodează gratuit terminalul achiziţionat.
  • Dacă ai obţinut terminalul într-un pachet promoţional sau la un preţ preferenţial şi vrei să îl decodezi înainte de expirarea perioadei minime prevăzute în  contractul încheiat cu operatorul, va trebui să achiţi atât tariful pentru operaţiunea de deblocare, cât şi suma stabilită ca penalitate pentru încetarea anticipată a contractului.
  • Dacă perioada minimă contractuală a expirat, plăteşti doar tariful de deblocare. Atenţie! Tariful de deblocare este stabilit de fiecare operator în parte.
  • Deblocarea se realizează în maxim 15 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.
  • Operatorii vor debloca numai telefoanele care nu au depăşit durata medie de utilizare menţionată de producător în certificatul de garanţie. Deblocarea terminalelor mai vechi se va realiza numai în măsura în care operatorii dispun de resursele tehnice necesare.

Ce, cum şi unde reclami

 

Dacă telefonul cumpărat odată cu serviciul de telefonie este blocat în reţea şi nu ai în contract nicio informaţie despre acest lucru, ANCOM poate lua măsuri.

Dacă furnizorul nu a respectat condiţiile de deblocare menţionate în contract te poţi adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.  În această situaţie, ANCOM poate oferi consiliere şi mediere, neputând însă sancţiona furnizorul.

Deşi operatorii de reţele mobile şi-au asumat Codul de conduită, documentul nu are valoare de lege. Prin urmare, ANCOM nu poate sancţiona un furnizor pentru nerespectarea acestuia.

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa :ANCOM

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal