S-a încheiat ediția din 2018 a Săptămânii europene a competențelor profesionale, organizată de Comisia Europeană în cooperare cu președinția austriacă.
Datorită celor 1512 evenimente care au avut loc în întreaga Europă, campania a atins până în prezent 2,2 milioane de persoane, cu 1,2 milioane mai multe decât anul trecut. Și ea nu se termină aici, căci numeroase alte activități și evenimente conexe sunt organizate în întreaga Europă până în decembrie 2018. În încheierea Săptămânii, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a anunțat câștigătorii Premiilor de excelență în domeniul educației și formării profesionale (EFP) 2018.
Ai încheiat o asigurare? Nu uitați să îi informați pe cei dragi!
Săptămâna a fost organizată cu implicarea activă și sprijinul ferm a două agenții ale UE – Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) și Fundația Europeană de Formare. În cursul Săptămânii, Cedefop a organizat o conferință pe tema viitorului EFP, Alianța europeană pentru ucenicii și-a sărbătorit cea de-a cincea aniversare, iar Comisia împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au găzduit un forum pe tema educației adulților.
În sfârșit, festivitatea de închidere de astăzi a inclus o ceremonie de decernare de premii și prezentarea ambasadorilor Săptămânii europene a competențelor profesionale 2018. Atât inițiativele premiate, cât și mărturiile ambasadorilor EFP evidențiază și confirmă rolul crucial al educației și formării profesionale în a-i ajuta pe oameni să valorifice oportunitățile oferite de noua piață a muncii.
Hrana risipită poate “ucide` animalele!
Premiile de excelență în domeniul EFP 2018
Premiile de excelență în domeniul EFP 2018, înmânate de comisarul Thyssen în cadrul conferinței de închidere a Săptămânii europene a competențelor profesionale 2018, recompensează exemple remarcabile de educație și formare profesională din Europa și reprezintă un criteriu de excelență în domeniu.
Lista completă a câștigătorilor și a categoriilor:
1. Întreprinderi și cursanți
- Alianța europeană pentru ucenicii – Ucenic. Câștigător – Domenico Calabrese, Italia; Alianța europeană pentru ucenicii – Întreprinderi mari. Câștigător – ESB Networks DAC, Irlanda; Alianța europeană pentru ucenicii – Întreprinderi mici. Câștigător – Atelier du Pain, Franța
- Formare la locul de muncă. Câștigători – Human Partner Sp. Z o.o. și Joanna Kamola, Polonia
- Concursul internațional de competențe. Câștigător – Daniel Gerber, competențe în domeniul instalațiilor electrice, Elveția
- Junior Achievement (JA) Europe. Câștigător – Liceul Tehnologic Marmația, Simona ONA, România
Aditivi alimentari – Sunt aditivii alimentari siguri?
2. Inovatori în domeniul EFP
- Furnizor inovator de EFP. Câștigător – Centrul de formare profesională Xabec, Spania
- Selecție specială în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural – Compagnons du Devoir et du Tour de France, Franța
- Profesor și formator. Câștigător – Joanna Żebrowska, Polonia
- Cercetător în domeniul EFP. Câștigător – Learning Layers, Estonia
3. Finanțarea excelenței la nivel european
- Proiect finanțat de Fondul social european: Câștigător – Closer to the Labour Market 2, Polonia
- Proiect Erasmus +. Câștigător – Mobile Learning in VET towards 2020, Italia
Știți ce reprezintă `Agenții de încărcare`?
4. Premiile agențiilor europene
- Premiul pentru fotografie în domeniul EFP al Cedefop Câștigător – C. Force Team, Ungaria
- Premiul pentru antreprenoriat 2018 al Fundației Europene de Formare (ETF) Câștigător – School of Chemical Technology, Subotica, Serbia
Pentru mai multe detalii privind categoriile și câștigătorii, vizitați site-ul Săptămânii europene a competențelor profesionale.
Cazarma Pionierilor Franz Josef (Alba Iulia), ieri și azi – o9atitudine pentru cultură
Context
Cea de-a treia Săptămână europeană a competențelor profesionale s-a desfășurat la Viena, în perioada 5 – 9 noiembrie, fiind organizată de Comisia Europeană, sub deviza `Descoperă-ți talentul`. Scopul Săptămânii este de a demonstra că EFP este o alegere inteligentă, care duce la excelență în educație, locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea șanselor de angajare. Ea reprezintă una dintre cele zece acțiuni cheie propuse de Comisie în cadrul Agendei pentru competențe în Europa, lansate în iulie 2016. Importanța competențelor adecvate este recunoscută și în Pilonul european al drepturilor sociale, un angajament comun al tuturor instituțiilor europene și al tuturor statelor membre.
Cifrele disponibile până în prezent demonstrează succesul Săptămânii organizate anul acesta:
- 8 evenimente naționale organizate
- evenimente desfășurate în 47 țări
- peste 500 de participanți la evenimentele oficiale de la Viena
- 26 de ambasadori naționali și paneuropeni desemnați
Sursa: Europa.eu
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!