Sunt turist român și călătoresc din România in Grecia

Sunt turist român și călătoresc din România…

Verific ultimele informații puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe al României, la rubrica `Sfaturi de călătorie` și la secțiunea `Atenționări de călătorie COVID-19`, și de autoritățile din Grecia, la adresa https://travel.gov.gr.

În funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, condițiile de intrare pe teritoriul Greciei se pot modifica pe parcurs, fără o avertizare prealabilă din partea autorităților elene. MAE depune toate eforturile pentru a obține informații corecte, direct de la autoritățile elene, în timp util.

Mențin legătura cu operatorii de turism și cu companiile aeriene.

Având în vedere dinamica actuală, trebuie avute în vedere situații precum: introducerea de noi restricții de către autoritățile române sau elene, modificarea zborurilor dus-întors, fără o notificare prealabilă.

Mă asigur că am încheiat o asigurare medicală de călătorie și că mi-am procurat din timp Cardul european de asigurări sociale de sănătate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Deși cele două documente nu au caracter obligatoriu, ele pot fi de ajutor în condițiile actuale. Asigurarea privată nu poate fi considerată un înlocuitor al Cardului european, ci doar un mijloc complementar de acces la anumite servicii medicale.

Mă asigur că am obținut un certificat medical cu rezultat negativ la infecția cu COVID-19, în urma unui test prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Conform autorităților elene, începând cu data de 28 iulie 2020 și până la 31 august 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se aplică pentru turiștii străini care intră în Grecia pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria, cât și, începând cu data de 17 august 2020, pentru persoanele care sosesc pe cale maritimă în porturile Corfu, Patra și Igoumenitsa. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective. Măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 nu se mai aplică în cazul minorilor cu vârsta de până în 10 ani.

Completez formularul electronic (Passenger Locator Form) cel târziu în cursul zilei anterioare intrării pe teritoriul Greciei.

După completare, vei primi pe adresa de e-mail comunicată un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităților de frontieră (în format digital sau tipărit), în momentul intrării pe teritoriul elen. Formularul este disponibil, în limba engleză, la adresa: https://travel.gov.gr, unde sunt disponibile și condițiile de călătorie valabile pentru această perioadă.

Este posibil în continuare să fiu supus unui test aleatoriu de diagnosticare COVID-19.

Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude posibilitatea testării aleatorii și nici procedura completării formularului electronic PLF/Passenger Locator Form și prezentarea codului QR. Refuzarea efectuării testării se amendează cu 500 de euro.

Dacă am fost testat, îmi voi continua călătoria către destinația finală, în așteptarea rezultatului, care îmi va fi comunicat în 24 de ore.

Autoritățile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanțarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local și să își monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecției cu COVID-19. Persoanele testate vor fi contactate doar în cazul unui rezultat pozitiv, urmând a fi plasate în carantină pentru 14 zile. În cazul în care o persoană este testată pozitiv și supusă unor măsuri specifice de izolare și nu respectă aceste dispoziții, este sancționată cu amendă de până la 5000 de euro.

Informatii valabile la data de 14.08.2020

Sursa:MAE

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal