Viața unei mașini nu se termină atunci când nu mai poate fi condusă – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan
De la linia de producție și primul kilometru până la dezmembrare, reutilizare și reciclare: drumul automobilului de la vehicul la resursă
O mașină începe să existe cu mult înainte ca primul șofer să îi pornească motorul. În spatele ei se află tone de materii prime, energie, tehnologie, componente, procese industriale și mii de oameni implicați în fabricarea fiecărei piese. Apoi ajunge într-un showroom, este cumpărată, condusă ani de zile, întreținută, reparată, poate își schimbă proprietarul de câteva ori și, într-un final, ajunge la momentul în care nu mai poate sau nu mai merită să fie reparată.
Pentru proprietar, povestea se încheie atunci când predă mașina. Pentru industrie și pentru mediu, însă, atunci începe drumul automobilului de la vehicul la resursă.
O mașină nu este doar un mijloc de transport. Este una dintre cele mai complexe combinații de materiale pe care le folosim în viața de zi cu zi: oțel, aluminiu, cupru, sticlă, cauciuc, plastic, lichide, componente electronice, baterii și, din ce în ce mai mult, materiale și tehnologii asociate electrificării. De aceea, felul în care este proiectată, utilizată, reparată și, în cele din urmă, tratată atunci când ajunge la sfârșitul vieții sale are o importanță majoră pentru economia circulară.
Prima etapă: mașina se naște din resurse
Înainte să ajungă pe șosea, fiecare automobil consumă resurse. Industria auto utilizează cantități importante de oțel, aluminiu, cupru, materiale plastice și alte materii prime. În această perspectivă, sustenabilitatea unei mașini nu poate fi analizată doar prin consumul de combustibil sau prin emisiile produse în timpul condusului.
Trebuie privit întregul ciclu de viață: de la materiile prime și producție până la utilizare, reparare, reutilizare, dezmembrare și reciclare.
Această schimbare de perspectivă este esențială. O mașină mai eficientă în utilizare este importantă, însă la fel de relevant este modul în care este proiectată pentru a putea fi reparată, dezmembrată și reciclată la finalul vieții.
A doua viață a unei mașini
O mașină nu devine automat deșeu în momentul în care primul proprietar decide să o vândă. Poate trece la un al doilea proprietar, apoi la un al treilea. Poate fi reparată, întreținută, modernizată și folosită ani în plus. Componentele pot fi înlocuite, iar unele piese pot primi o a doua viață.
Aceasta este una dintre cele mai importante forme de economie circulară: prelungirea duratei de utilizare înainte ca produsul să devină deșeu.
Cu cât o mașină poate fi utilizată în siguranță mai mult timp, cu atât momentul în care este nevoie de un vehicul nou este amânat. Iar această perioadă suplimentară de utilizare înseamnă și o folosire mai îndelungată a resurselor deja investite în automobil.
De aceea, întreținerea și repararea nu sunt doar operațiuni tehnice. Ele fac parte din povestea sustenabilă a unui vehicul.
Când mașina ajunge la sfârșitul vieții
Există însă și un moment în care repararea nu mai este posibilă sau justificată. Atunci mașina devine un vehicul scos din uz – ELV, în terminologia europeană.
Și aici începe una dintre cele mai importante etape ale ciclului său de viață.
Un vehicul nu ar trebui pur și simplu abandonat sau tratat ca un morman de fier vechi. Într-un sistem corect, acesta este colectat și transportat către un operator autorizat, unde este depoluat și dezmembrat. Sunt îndepărtate lichidele și componentele care necesită gestionare separată, iar piesele care pot fi reutilizate sunt recuperate.
Apoi urmează separarea materialelor și procesarea acestora.
Oțelul poate deveni materie primă pentru alte produse. Aluminiul poate fi recuperat. Cuprul poate fi separat și valorificat. Sticla, anumite materiale plastice și alte componente pot intra, în funcție de tehnologie și de calitatea materialului, în fluxuri distincte de recuperare.
Mașina care nu mai poate circula poate continua să aibă valoare.
Cât de mult se reciclează dintr-o mașină?
La nivel european, cadrul legislativ pentru vehiculele scoase din uz a stabilit obiective ambițioase. Ținta este de minimum 85% reutilizare și reciclare și minimum 95% reutilizare și recuperare, calculate ca medie în greutate.
Cele două procente nu trebuie confundate. Reciclarea înseamnă transformarea materialelor în materii prime secundare, în timp ce recuperarea are un sens mai larg și poate include alte forme de valorificare.
Datele europene arată performanțe ridicate la nivelul Uniunii Europene, însă pentru România datele aferente anului 2023 nu erau disponibile în setul comparabil publicat de Eurostat. Este un detaliu important atunci când discutăm despre sustenabilitate: credibilitatea începe cu folosirea corectă a datelor și cu diferențierea dintre ceea ce știm și ceea ce presupunem.
Nu este corect, prin urmare, să spunem simplu că „95% dintr-o mașină se reciclează". 95% reprezintă ținta pentru reutilizare și recuperare, nu rata efectivă de reciclare a fiecărui automobil.
Dar ce se întâmplă cu plasticul?
Aici apare una dintre marile provocări ale reciclării automobilelor.
Metalele sunt, în general, mai ușor de recuperat și au o valoare economică importantă. Materialele plastice sunt însă mai dificil de separat și de reciclat la aceeași calitate.
De aceea, nu este suficient să întrebăm „Cât recuperăm?". Trebuie să ne întrebăm și „Ce calitate are ceea ce recuperăm și unde poate fi folosit din nou?"
Aceasta este una dintre direcțiile importante ale economiei circulare: trecerea de la simpla recuperare a materialelor la păstrarea valorii lor cât mai mult timp în economie.
Mașina electrică schimbă povestea
Automobilul electric aduce o nouă dimensiune în această discuție.
Pe lângă oțel, aluminiu, cupru, plastic și componente electronice, apare bateria de tracțiune, care conține materiale cu valoare strategică și tehnologică ridicată.
Aceasta schimbă și cerințele privind reciclarea. Nu mai este suficient să proiectăm mașina pentru a putea fi dezmembrată. Trebuie să ne gândim și la modul în care bateriile, electronica și materiile prime critice pot fi recuperate.
Noul cadru european privind circularitatea vehiculelor urmărește tocmai această abordare pe întregul ciclu de viață: de la proiectare și producție până la colectare, dezmembrare, reutilizare și reciclare.
Direcția este clară: mașina viitorului trebuie să fie proiectată nu doar pentru a fi performantă pe șosea, ci și pentru a putea fi gestionată inteligent atunci când își încheie viața.
De la mașină la resursă
Poate cea mai importantă schimbare este una de mentalitate.
În economia liniară, traseul este simplu: extragem materii prime, producem, cumpărăm, folosim și aruncăm.
În economia circulară, traseul devine diferit: proiectăm, producem, folosim, reparăm, reutilizăm, dezmembrăm, recuperăm și introducem din nou materiale în economie.
Mașina este unul dintre produsele în care această transformare poate avea un impact major.
Imaginează-ți un automobil care, după 15 sau 20 de ani de utilizare, nu devine pur și simplu „fier vechi", ci este transformat într-o serie de resurse: piese care pot fi reutilizate, oțel care poate fi reciclat, aluminiu recuperat, cupru, sticlă, plastic și componente care pot reintra în alte lanțuri de producție.
În acest scenariu, sfârșitul mașinii nu mai reprezintă sfârșitul valorii sale.
Este începutul unei noi utilizări a resurselor din care a fost construită.
Responsabilitatea începe înainte de casare
Ciclul de viață al unei mașini nu este responsabilitatea exclusivă a celui care o duce la casare.
Producătorul are un rol esențial în design. Poate alege materiale, poate facilita demontarea componentelor și poate proiecta vehiculul astfel încât piesele să poată fi reparate, înlocuite sau recuperate mai ușor.
Service-urile contribuie la prelungirea duratei de viață. Operatorii autorizați au un rol esențial în colectare, depoluare și dezmembrare. Reciclatorii contribuie la recuperarea materialelor. Autoritățile au responsabilitatea de a crea și verifica un sistem funcțional.
Iar proprietarul are un rol simplu, dar important: atunci când mașina ajunge la sfârșitul vieții, să o predea pe un traseu legal și responsabil.
Este, în esență, un lanț.
Dacă fiecare verigă funcționează, o parte importantă din valoarea materialelor poate rămâne în economie.
O mașină nu este doar ceea ce vedem pe șosea
Când privim o mașină, vedem designul, culoarea, motorul, tehnologia și confortul. Mult mai rar vedem ce se află în spatele ei: cantitatea de resurse consumate pentru a o produce și potențialul materialelor care pot fi recuperate după ce nu mai este utilizată.
În fiecare automobil există o poveste a resurselor.
Iar sustenabilitatea înseamnă să avem grijă ca această poveste să nu se termine odată cu ultimul kilometru.
Europa merge deja în această direcție. Noul cadru european pentru vehiculele scoase din uz urmărește creșterea circularității sectorului auto și estimează că, până în 2035, ar putea contribui la reciclarea sau reutilizarea suplimentară a milioane de tone de materiale și la îmbunătățirea colectării și tratării vehiculelor care altfel ar putea ajunge în fluxuri necontrolate.
Cifrele sunt importante, dar schimbarea reală este mai profundă.
Înseamnă să începem să privim mașina nu ca pe un produs care are o singură viață, ci ca pe un depozit mobil de resurse.
De la primul kilogram de oțel până la ultima componentă recuperată, fiecare etapă contează.
Pentru că o mașină poate avea o viață lungă pe șosea, dar valoarea materialelor din ea poate continua mult după ultimul kilometru.
Adevărata economie circulară nu începe atunci când mașina ajunge la casare. Începe în momentul în care este proiectată.
Iar o mașină pregătită pentru viitor este una care nu este gândită doar pentru prima sa viață, ci și pentru toate viețile pe care materialele sale le pot avea după aceea.
Drumul automobilului nu se încheie la ultimul kilometru. Atunci începe drumul de la vehicul la resursă.
Autor: Adriana Calcan
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu
