Programul privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020

Intrebari si raspunsuri:

De ce avem nevoie de un program privind protecția consumatorilor la nivelul UE?

Cheltuielile de consum reprezintă 56 % din PIB-ul Uniunii Europene. Mai mult decât oricând, consumatorii bine informați și experimentați pot stimula inovarea și creșterea, cerând valoare, calitate și servicii. Ca o consecință a crizei economice, au apărut noi nevoi și s-au dezvoltat moduri noi de a face cumpărături, cum ar fi comerțul electronic și serviciile digitale. Informarea consumatorilor trebuie să țină și ea pasul cu evoluția piețelor, cum ar fi liberalizarea acestora (de exemplu, în sectorul energiei sau al telecomunicațiilor).

În plus, trebuie abordate noi provocări ale societății – complexitatea procesului decizional al consumatorilor, necesitatea de a evolua spre modele de consum mai sustenabile, abordarea oportunităților și a amenințărilor reprezentate de digitalizare, creșterea excluziunii sociale și a numărului de consumatori vulnerabili, îmbătrânirea populației.

Care sunt principalele provocări care trebuie abordate în cadrul programului pentru perioada 2014-2020?

Principalele dificultăți pot fi grupate în următoarele patru categorii:

  • Siguranța: nevoia de consolidare a coordonării autorităților naționale responsabile cu aplicarea legii și de abordare a riscurilor legate de globalizarea lanțului de producție. Există o cerere tot mai mare pentru servicii sigure, mai ales în contextul îmbătrânirii populației.
  • Informarea și educarea consumatorilor: consumatorii au nevoie de informații comparabile, fiabile și ușor de utilizat, în special la nivel transfrontalier; soluționarea problemei cunoașterii insuficiente, atât de către consumatori, cât și de către comercianți, a principalelor drepturi ale consumatorilor; obținerea de date fiabile în privința modului în care piața răspunde nevoilor consumatorilor; mărirea capacității organizațiilor consumatorilor, în special în anumite state membre; ameliorarea instrumentelor de educație și de informare pe care le folosim.
  • Drepturile consumatorilor și măsuri reparatorii eficiente: nevoia de consolidare în continuare a drepturilor consumatorilor, în special în situații transfrontaliere, și de abordare a problemelor cu care se confruntă consumatorii atunci când încearcă să obțină despăgubiri, mai ales în situații transfrontaliere, astfel încât consumatorii să aibă încredere că le sunt bine protejate drepturile atât în propria țară, cât și în orice alt stat membru.
  • Consolidarea aplicării legislației la nivel transfrontalier: nevoia de sporire a gradului de informare a consumatorilor în ceea ce privește rețeaua centrelor europene pentru consumatori, precum și de consolidare a eficacității acesteia. Este necesar, de asemenea, să se consolideze eficiența rețelei autorităților naționale însărcinate cu aplicarea legii.

Cine va beneficia de program?

Beneficiarii direcți vor fi autoritățile naționale responsabile cu protecția consumatorilor, cu siguranța produselor și cu asigurarea respectării legislației, rețeaua centrelor europene pentru consumatori, organizațiile consumatorilor de la nivelul UE și organizațiile naționale ale consumatorilor. În cele din urmă, consumatorii din UE vor beneficia de pe urma ameliorării organizațiilor consumatorilor, a consilierii furnizate de centrele europene pentru consumatori, precum și a măsurilor de asigurare a respectării legislației luate de autorități, care altfel nu ar fi posibile din cauza resurselor limitate.

Ce este nou față de programul precedent?

Noul program va menține factorii de succes din vechiul program, dar va ține seama de noile provocări ale societății, cum ar fi complexitatea sporită a procesului decizional, necesitatea de a evolua spre modele de consum mai sustenabile, oportunitățile și amenințările generate de extinderea digitalizării, precum și nevoile specifice ale consumatorilor vulnerabili.

În ce mod noul program privind protecția consumatorilor va sprijini strategia principală de creștere economică a Uniunii?

Fiecare dintre cei 500 de milioane de cetățeni europeni este un consumator. Consumatorii stimulează economia Europei și dezvoltarea pieței unice. Cheltuielile pe care le fac aceștia se ridică la 56 % din PIB-ul UE și constituie un potențial imens ca sursă de creștere și de inovare. Cu cât consumatorii sunt mai în măsură să ia decizii în cunoștință de cauză, cu atât impactul pe care îl au asupra consolidării pieței unice și a stimulării creșterii este mai pronunțat.

Programul privind protecția consumatorilor se aliniază cu obiectivele strategiei Europa 2020: agenda digitală– creșterea bunăstării consumatorilor; creșterea durabilă – evoluția spre modele de consum sustenabile;incluziunea socială – luarea în considerare a situației consumatorilor vulnerabili și a populației în curs de îmbătrânire; reglementarea inteligentă – monitorizarea pieței de consum care contribuie la conceperea de reglementări inteligente și specifice.

Cât costă programul?

Programul va finanța acțiuni în toate cele 28 de state membre ale UE și în țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb care participă la Spațiul Economic European.

Pentru a compara, în prețuri curente, programul precedent cu programul care a intrat recent în vigoare, programul privind protecția consumatorilor pentru perioada 2007-2013 a avut un buget de 156,8 milioane EUR, iar noul program va avea un buget de 188,8 milioane EUR. Acest buget reprezintă pentru fiecare cetățean doar 5 euro cenți pe an.

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa: www.europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal