SCRIE „SĂNĂTOS” PE AMBALAJ – InfoCons Protecția Consumatorilor – Alina Epure
Natural. Bio. Fără zahăr adăugat. High protein. Cu vitamine. Pentru imunitate. Detox. Fit. Ambalajul ne poate spune o poveste extraordinară despre un produs. Te asigur că un consumator informat trebuie să știe și cum să verifice povestea.
Intri într-un magazin cu intenția sinceră de a cumpăra ceva sănătos.
Pe un produs scrie: „natural”.
Pe altul: „high protein”.
Altul este „fără zahăr adăugat”.
Unul are frunze verzi pe ambalaj.
Altul vorbește despre energie, imunitate sau vitalitate.
Un produs este „bio”.
Altul este „fit”.
Și, fără să ne dăm seama, în câteva secunde creierul nostru construiește concluzia: Acesta pare mai sănătos.
Nu este neapărat fals, dar nici nu este suficient pentru un consumator informat.
Pentru că ambalajul are două funcții diferite.
Trebuie să ne informeze, dar trebuie și să ne convingă să cumpărăm.
Iar între aceste două obiective se află una dintre cele mai importante competențe ale consumatorului modern, care dorește să fie bine informat: să știe să facă diferența dintre informație, afirmație și impresie.
Dacă scrie „natural”, înseamnă că este mai sănătos?
Cuvântul „natural” are o forță extraordinară.
Îl asociem cu: simplu, curat, sigur, sănătos.
Dar „natural” nu este sinonim cu „mai sănătos”, după cum „sintetic” nu este sinonim automat cu „periculos”.
Natura produce substanțe extraordinare, dar produce și toxine.
Iar o denumire chimică pe care nu o recunoaștem nu transformă un ingredient într-un pericol.
Aceasta este una dintre capcanele alimentației moderne: chemofobia.
„Dacă nu pot pronunța ingredientul, nu îl cumpăr.”
Sună prudent, dar nu este un criteriu științific.
Și lungimea listei de ingrediente nu reprezintă, singură, un scor de sănătate.
Un produs cu cinci ingrediente nu este automat superior unuia cu zece.
La fel, frunza verde, imaginea unei ferme, culoarea bej sau cuvintele care sugerează simplitate pot crea un halou de sănătate fără să ne spună singure care este valoarea nutrițională a produsului.
Te asigur că ambalajul poate crea o emoție înainte ca noi să citim o singură cifră.
Tocmai de aceea merită să întoarcem produsul.
„Fără zahăr adăugat.” Înseamnă că nu are zaharuri?
Nu. Și este unul dintre cele mai bune exemple despre diferența dintre ceea ce scrie pe ambalaj și ceea ce înțelegem noi.
În Uniunea Europeană, afirmația „fără zaharuri adăugate” are criterii legale. În esență, produsul nu trebuie să conțină monozaharide sau dizaharide adăugate și nici alte alimente utilizate pentru proprietățile lor de îndulcire. Dacă zaharurile sunt prezente în mod natural, acest lucru trebuie indicat conform regulilor aplicabile.
Dar produsul poate conține în continuare zaharuri prezente în mod natural.
De exemplu, provenite din fructe sau lapte.
De aceea: „fără zahăr adăugat” nu înseamnă „zero zaharuri”.
Și nici nu reprezintă un verdict asupra întregului produs.
La fel, „sursă de fibre”, „high protein”, „light” sau „fără grăsimi” descriu anumite caracteristici care trebuie să îndeplinească criterii specifice.
Dar niciuna dintre ele nu răspunde singură întrebării: „Este acesta produsul potrivit pentru mine și pentru contextul în care îl consum?”
O afirmație poate fi adevărată și totuși să ne ofere doar o parte din poveste.
„High protein.” Dar aveam nevoie de proteina aceea?
Proteina este probabil superstarul actual al rafturilor.
Budincă proteică.
Iaurt proteic.
Baton proteic.
Pâine proteică.
Cereale proteice.
Chipsuri proteice.
Chiar și produse care, în urmă cu câțiva ani, nu erau cumpărate pentru proteine au acum versiunea: PROTEIN.
În Uniunea Europeană, „high protein” nu este doar o expresie decorativă. Pentru această mențiune, cel puțin 20% din valoarea energetică a alimentului trebuie să provină din proteine. Pentru „sursă de proteine”, pragul este de cel puțin 12%.
Este informație utilă.
Dar acum vine întrebarea de consumator:
Am nevoie de ea?
Un produs poate fi high protein și să fie în continuare un produs pe care îl alegem pentru gust sau comoditate, nu un aliment devenit automat superior tuturor alternativelor.
Iar faptul că am adăugat proteine într-un desert nu îl transformă într-un tratament pentru sănătate.
Aceasta este o lecție importantă: un nutrient nu reprezintă întregul aliment.
La fel cum un singur aliment nu reprezintă întreaga dietă.
Te asigur că uneori cumpărăm nu ceea ce ne lipsește, ci ceea ce este cel mai bine promovat.
„Cu vitamine.” „Pentru imunitate.” „Susține energia.” Ce înseamnă, de fapt?
Aici intrăm într-o zonă extrem de importantă pentru consumator.
Există diferență între afirmațiile nutriționale și afirmațiile de sănătate.
În Uniunea Europeană, afirmațiile de sănătate utilizate pentru alimente sunt reglementate, iar cele autorizate trebuie să îndeplinească anumite condiții de utilizare.
Asta înseamnă că producătorul nu poate inventa pur și simplu orice relație între un produs și sănătate, dar chiar și o afirmație autorizată trebuie citită cu atenție.
De exemplu: un produs conține suficientă vitamina C pentru a putea utiliza, în condițiile prevăzute de legislație, afirmația: „Vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar.”
Aceasta nu înseamnă: „Produsul îți crește imunitatea peste normal.”
Nu înseamnă: „Nu vei răci.”
Nu înseamnă: „Tratează infecțiile.”
Și nu înseamnă automat că ai nevoie de acel produs.
Cuvântul esențial este adesea: „contribuie”.
Nu „garantează”.
Nu „vindecă”.
Nu „previne orice boală”.
Consumatorul informat învață să observe exact această diferență.
Eticheta trebuie citită. Dar te asigur că nu trebuie să devenim detectivi anxioși ai fiecărui ingredient
Aici există și o extremă pe care merită să o evităm.
Am început să filmăm etichete.
Să scanăm coduri de bare.
Să clasificăm alimente.
Să căutăm fiecare ingredient pe internet.
Să ne speriem de aditivi.
Să numărăm E-uri.
Să împărțim produsele în: „curate” și „toxice”.
Dar educația alimentară nu ar trebui să producă frică de mâncare.
Un consumator informat nu este consumatorul care se teme de supermarket.
Este cel care știe ce informație contează.
Pentru majoritatea alimentelor preambalate, putem începe foarte simplu.
Ce este produsul?
Apoi ne uităm la lista ingredientelor.
Ingredientele sunt, în general, enumerate în ordine descrescătoare a cantității în care au fost utilizate la fabricarea produsului.
Ne uităm la tabelul nutrițional, unde pentru majoritatea produselor preambalate găsim informații precum energia, grăsimile, acizii grași saturați, glucidele, zaharurile, proteinele și sarea, de regulă raportate la 100 g sau 100 ml.
Verificăm porția pe care o consumăm în realitate.
Observăm alergenii atunci când acest lucru este relevant.
Și punem produsul în context.
Un biscuit nu trebuie să devină salată.
Un desert nu trebuie să își ceară scuze că este desert.
Iar copilul nu trebuie să creadă că a făcut ceva „rău” pentru că a mâncat un aliment pe care internetul l-a colorat cu roșu.
Scopul etichetei este să ne ajute să alegem, nu să ne sperie.
Consumatorul informat nu caută produsul perfect. Învață să pună întrebarea potrivită
Poate că aceasta este cea mai importantă schimbare.
Să nu mai intrăm în magazin întrebând: „Care este produsul sănătos?” ca și cum fiecare aliment ar putea primi o ștampilă definitivă: BUN…RĂU…SĂNĂTOS…NESĂNĂTOS.
Contextul contează.
Frecvența contează.
Cantitatea contează.
Restul alimentației contează.
Nevoile persoanei contează.
Vârsta contează.
Starea de sănătate contează.
Și scopul pentru care cumpărăm produsul contează.
În proiectul „Să creștem generații sănătoase”, exact aceasta este una dintre competențele pe care vrem să le construim la copii.
Nu îi spunem: „Nu cumpăra produsul acesta.”
Îl întrebăm: „Ce observi?”
Ce spune partea din față?
Ce găsești pe spate?
Ce înseamnă afirmația?
Care este primul ingredient?
Cât înseamnă o porție?
Ce alt produs ai putea compara?
Și, mai ales: de ce îl alegi?
Pentru că lumea în care vor trăi copiii noștri va avea probabil și mai multe produse, mai multe promisiuni, mai mult marketing și instrumente din ce în ce mai sofisticate pentru a le capta atenția.
Nu îi putem însoți la fiecare raft pentru tot restul vieții. Putem însă să le oferim ceva mult mai valoros: criterii de decizie.
Aceasta este, de fapt, esența consumatorului informat.
Nu omul care știe pe de rost fiecare aditiv.
Nu omul care nu mai cumpără nimic ambalat.
Nu omul care își fotografiază fiecare etichetă.
Ci omul care poate separa: ce scrie de ceea ce sugerează și de ceea ce s-a demonstrat.
Te asigur că un ambalaj poate spune: „sănătos”, „natural”. „protein”, „fit”, „cu vitamine”, „fără zahăr adăugat”.
Dar înainte să punem produsul în coș, merită să ne amintim: partea din față a ambalajului ne atrage atenția. Eticheta ne oferă informația. Iar decizia ne aparține.
Poate că cea mai bună protecție a consumatorului nu este să îi spunem permanent ce să cumpere. Este să îl învățăm cum să gândească atunci când cumpără.
Dr. Alina Epure
Doctor în Științe Medicale – Nutriție
Președinte Fondator, Asociația Nutribalance Nature
Fondator al proiectului „Să creștem generații sănătoase”
