Comisia Europeană pune la dispoziția statelor membre orientări pentru combaterea mai eficientă a fenomenului de dublu standard de calitate

După cum anunța președintele Juncker în discursul din acest an privind starea Uniunii, Comisia Europeană a publicat marți, 26 Septembrie 2017, setul de orientări referitoare la legislația UE în materie de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate.

Cu ajutorul acestor orientări, autoritățile naționale vor putea să stabilească dacă societățile comerciale încalcă dispozițiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcție de țară.

Cu ocazia discursului privind starea Uniunii, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat: `Nu voi accepta ca în unele părți ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte țări, deși ambalajul și marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităților naționale competențe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea.`

Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: `Prezentarea a două produse diferite în același ambalaj al unei mărci induce consumatorii în eroare și constituie o lipsă de loialitate față de aceștia. Avem aici un exemplu clar că numai lucrând împreună la nivelul UE putem rezolva problemele transfrontaliere. A trecut prea mult timp de când statele membre se străduiesc, în van, să rezolve singure această problemă. Sunt hotărâtă să pun capăt acestei practici, pe care dreptul UE o interzice, și să mă asigur că toți consumatorii sunt tratați la fel.

În respectivele orientări sunt enumerate și explicate cerințele relevante din legislația UE referitoare la siguranța alimentară și la protecția consumatorilor, la care autoritățile trebuie să se raporteze atunci când analizează o posibilă problemă de dublu standard de calitate a produselor alimentare:

În orientări sunt descrise etapele, stabilite pe baza acestei legislații, pe care autoritățile naționale de protecție a consumatorilor și de siguranță alimentară trebuie să le parcurgă pentru a determina dacă producătorii încalcă respectivele dispoziții. Dacă încălcarea are dimensiuni transfrontaliere, autoritățile de protecție a consumatorilor o pot urmări la nivel european, prin intermediul rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor.

Responsabilitatea de a asigura că societățile comerciale respectă legislația UE le revine autorităților naționale de protecție a consumatorilor și de siguranță alimentară. Comisia Europeană s-a angajat totuși să le ajute pe acestea cu orientările menționate și cu diferite direcții de lucru.

Alte acțiuni întreprinse de Comisie

Pe lângă orientările menționate, Comisia lucrează în prezent la elaborarea unei metodologii menite să îmbunătățească testarea comparativă a produselor alimentare, astfel încât statele membre să poată discuta acest aspect pe o bază științifică solidă și comună, aceeași pentru toată lumea. Comisia a pus la dispoziția Centrului Comun de Cercetare (JRC) suma de 1 milion EUR pentru dezvoltarea acestei metodologii.

Comisia finanțează și alte activități pentru strângerea probelor și punerea în aplicare, oferind statelor membre 1 milion EUR pentru finanțarea de studii sau pentru măsurile de punere în aplicare.

Comisia a demarat un dialog cu producătorii și cu asociațiile producătorilor de mărci, care s-au angajat să elaboreze pentru această toamnă un cod de conduită.

La 13 octombrie Comisia va participa la Summitul dedicat consumatorilor, o reuniune ministerială la înalt nivel a cărei temă este dublul standard de calitate a produselor alimentare și care este organizată la Bratislava de Guvernul Slovaciei și de Guvernul Republicii Cehe. În plus, Comisia va organiza, în septembrie și noiembrie, ateliere cu autoritățile din sectorul protecției consumatorilor și al siguranței alimentare.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal