Curajul nu ține cont de gen, iar vocația de salvator depășește orice graniță – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Curajul nu ține cont de gen, iar vocația de salvator depășește orice graniță – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU

Printre pompierii români care participă la misiunile de stingere a incendiilor desfășurate pe teritoriul Republicii Serbia se află și Cosmina, colega noastră de la ISU Timiș.

 

De șase ani, plutonier Iochim Cosmina face parte din echipa pompierilor timișeni și este acolo când oamenii se află în cele mai grele momente și au nevoie de ajutor. Astfel, ne demonstrează, încă o dată, că determinarea și profesionalismul nu cunosc limite.

Pentru Cosmina, această misiune internațională reprezintă o nouă provocare și, totodată, o nouă ocazie de a-și pune în valoare pregătirea, experiența și spiritul de echipă. Este cea de-a doua misiune internațională la care participă, după ce, anul trecut, a făcut parte din modulul specializat RO-GFFF-V, pre-poziționat în Republica Franceză.

În spatele uniformei se află însă un om, cu emoții, curaj și o poveste.

„Sunt mândră să reprezint România și să fac parte din această echipă. Dincolo de uniformă, este vorba despre oameni, curaj și dorința de a fi acolo unde este nevoie.” — Cosmina, pompier ISU Timiș.

Felicitări, Cosmina! Pentru dedicare, implicare și profesionalism. Pentru fiecare zi în care alegi să fii parte din echipă și pentru că ești un exemplu pentru generațiile de pompieri care vin din urmă. Dovada clară a faptului că determinarea și vocația de a salva vieți nu țin cont de gen.

Cu această ocazie, transmitem aprecierea și respectul nostru tuturor femeilor care aleg această meserie nobilă, dificilă și plină de responsabilitate.

 

Sursa :  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal