#2 Familia binecuvântată a Sfântului Vasile cel Mare
O moștenire de credință
Puține familii au dăruit Bisericii atâția sfinți precum familia Sfântului Vasile cel Mare. Este o pildă vie a felului în care credința, transmisă cu grijă din generație în generație, rodește în sfințenie. Rădăcinile acestei sfințenii coboară până în vremea persecuțiilor, când strămoșii săi și-au mărturisit credința cu prețul suferinței și al pierderii averilor.
Bunica sa după tată, Sfânta Macrina cea Bătrână, fusese ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul și trecuse prin încercările prigoanei, ascunzându-se împreună cu soțul ei în munții Pontului vreme de câțiva ani, lipsiți de toate. Ea a fost cea dintâi dascăliță a nepoților.
Prin cuvântul și prin pilda ei, Sfânta Macrina cea Bătrână a sădit în inimile copiilor dragostea de Hristos și mărturia curată a Ortodoxiei. Sfântul Vasile însuși avea să mărturisească mai târziu că nu a făcut altceva decât să păstreze credința pe care o primise, de mic, de la bunica sa.
Această înlănțuire de generații credincioase, de la Sfântul Grigorie Taumaturgul până la Sfânta Macrina cea Bătrână și apoi la copiii Sfintei Emilia, arată că sfințenia nu răsare din pustiu, ci se transmite ca o făclie aprinsă, din mână în mână, de la părinți la copii. Familia devine astfel cea dintâi Biserică, așa-numita „biserică de acasă”.
Părinții: Vasile cel Bătrân și Sfânta Emilia
Părinții Sfântului Vasile, Vasile cel Bătrân, dascăl vestit de retorică, și Sfânta Emilia, fiică de mucenic, au avut zece copii, pe care i-au crescut în frică de Dumnezeu și în dragoste de aproapele. Casa lor a fost un adevărat lăcaș de rugăciune și de bună rânduială creștină, în care învățătura aleasă mergea mână în mână cu evlavia.
Tatăl a avut grijă ca fiii lui să primească cea mai bună educație a vremii, iar mama a vegheat neîncetat asupra creșterii lor duhovnicești, fiind pentru toți o pildă de blândețe și de statornicie.
Sfânta Emilia, rămasă văduvă, și-a închinat cea de-a doua parte a vieții creșterii copiilor și, mai târziu, nevoinței monahale, retrăgându-se împreună cu fiica ei Macrina într-o obște de rugăciune la Anesi. Biserica o cinstește ca sfântă, alături de soțul ei, pentru pilda de mamă creștină pe care a lăsat-o tuturor veacurilor.
Vasile cel Bătrân și Sfânta Emilia nu s-au mulțumit să le dea copiilor bunuri materiale, ci s-au îngrijit mai ales de zestrea cea nepieritoare a credinței și a virtuții. Din pântecele unei singure mame au ieșit un mare teolog al Treimii, doi episcopi și o povățuitoare a fecioarelor, ceea ce rămâne fără seamăn în istoria Bisericii.
Frații sfinți
Dintre cei zece copii, Biserica cinstește ca sfinți nu mai puțin de cinci. Alături de Sfântul Vasile, îi pomenim pe Sfântul Grigorie de Nyssa, mare teolog și unul dintre părinții Sinodului al II-lea Ecumenic, pe Sfântul Petru, episcop al Sevastiei, și pe Sfânta Macrina cea Tânără, sora cea mare, precum și pe mama lor, Sfânta Emilia.
Fiecare dintre ei a strălucit în felul său: unul prin adâncimea teologiei, altul prin cârmuirea înțeleaptă a Bisericii, altul prin nevoința monahală. Toți au avut însă aceeași rădăcină: credința vie primită în casa părintească.
Această mulțime de sfinți ieșiți dintr-o singură casă este mărturia cea mai limpede a puterii educației creștine. Nu bogăția, nu numele bun, ci credința vie și osteneala statornică pentru mântuire au făcut din această familie o adevărată icoană a Bisericii.
Sfântul Grigorie de Nyssa, mezinul acestei familii, avea să ajungă unul dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii, cel supranumit „părintele părinților”. Sfântul Petru al Sevastiei, cel mai mic dintre frați, crescut aproape în întregime de sora sa Macrina, a ajuns episcop și a luat parte la Sinodul al II-lea Ecumenic.
Sfânta Macrina, sora care a schimbat totul
Un rol cu totul aparte l-a avut Sfânta Macrina cea Tânără. Ea a fost cea care l-a întors pe Vasile de la deșertăciunea slavei lumești, atunci când acesta se întorsese de la Atena mândru de învățătura sa, îndrumându-l cu blândețe, dar și cu hotărâre, pe calea smereniei și a vieții după Evanghelie.
Fratele ei, Sfântul Grigorie de Nyssa, i-a scris viața într-o lucrare rămasă celebră, în care o înfățișează ca pe o adevărată filozoafă creștină, care a biruit prin credință toate încercările vieții, inclusiv moartea logodnicului ei, rămânând fecioară și închinându-se cu totul lui Dumnezeu.
Prin osteneala ei și a Sfintei Emilia, casa părintească s-a preschimbat într-o adevărată mănăstire. Astfel, familia Sfântului Vasile ne arată că sfințenia se naște și se hrănește mai întâi în sânul familiei, iar mamele, bunicile și surorile credincioase pot fi cele dintâi și cele mai puternice îndrumătoare spre Împărăția Cerurilor.
Pilda acestei familii este de o mare actualitate. Ea ne amintește că cel mai însemnat lucru pe care părinții îl pot lăsa copiilor nu este averea, ci credința vie, rugăciunea din casă și pilda unei vieți curate. Din astfel de familii se nasc, și astăzi, oamenii care înnoiesc Biserica și lumea.
Familia, cea dintâi școală a sfințeniei
Privind la această familie, înțelegem că sfințenia nu este o chemare rezervată doar câtorva aleși, ci o roadă la care poate ajunge orice casă creștină în care credința este trăită cu adevărat. Rugăciunea făcută împreună, cuvântul bun al părinților și pilda unei vieți curate au făcut, dintr-o familie obișnuită, un adevărat sobor de sfinți.
Astăzi, când familia este supusă la multe încercări, pilda casei Sfântului Vasile este o mângâiere și un îndemn. Ea ne arată că cel mai de preț dar pe care părinții îl pot lăsa copiilor nu este averea, ci credința vie și deprinderea rugăciunii, pe care copiii le vor purta apoi cu ei toată viața.
De aceea, Biserica pune înaintea credincioșilor nu doar chipul marelui ierarh, ci și pe cel al bunicii, al mamei, al surorii și al fraților săi, ca pe o icoană a familiei care naște fii pentru cer. Cinstindu-i pe toți, cinstim de fapt puterea educației creștine și taina transmiterii credinței din neam în neam.
Surse
Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române; Doxologia.ro – Mitropolia Moldovei și Bucovinei; Ziarul Lumina.
