#1 Viața Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Nașterea și copilăria în Capadocia
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anului 330 la Cezareea Capadociei, în inima Asiei Mici, într-o vreme plină de frământări pentru Biserica creștină. Abia trecuseră câțiva ani de la încetarea marilor persecuții și de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, iar erezia lui Arie, care tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, continua să tulbure adânc lumea creștină, sprijinită deseori chiar de puterea împărătească.
A venit pe lume într-o familie înstărită și profund credincioasă, care număra printre membrii ei mărturisitori ai credinței din vremea prigoanelor. Copilăria și-a petrecut-o în bună parte la Anesi, în ținutul Pontului, pe moșia părintească de la marginea râului Iris, sub grija bunicii sale, Sfânta Macrina cea Bătrână.
De la aceasta a primit, cum însuși avea să mărturisească mai târziu, cele dintâi și cele mai temeinice învățături ale dreptei credințe. Ea îi transmitea cuvintele și pilda Sfântului Grigorie Taumaturgul, al cărui ucenic fusese, așezând astfel în sufletul copilului o credință curată și neclintită, pe care nicio furtună de mai târziu nu avea să o zdruncine.
Capadocia acelor vremuri era un ținut aspru, cu ierni grele și cu o populație în bună parte de la țară, dar și un pământ care avea să dea Bisericii, în același veac, mai mulți dascăli de seamă, numiți mai târziu „Părinții capadocieni”. În acest cadru, pruncul primit în dar de la Dumnezeu avea să crească spre a deveni unul dintre stâlpii Ortodoxiei.
Anii de studiu și întoarcerea acasă
Setos de învățătură, tânărul Vasile a studiat mai întâi la Cezareea, apoi la Constantinopol și, în cele din urmă, la Atena, marele centru al culturii elenistice, unde a petrecut aproape cinci ani. Acolo a legat o prietenie neîntreruptă cu Sfântul Grigorie de Nazianz și a strâns o cunoaștere aleasă a retoricii, filozofiei și științelor vremii sale.
Întors în patrie în jurul anului 356, ar fi putut urma cu ușurință o carieră strălucită de retor sau de avocat, spre care îl îndemnau atât talentul, cât și numele bun al familiei. A predat o vreme retorica, bucurându-se de aprecierea contemporanilor.
Sub înrâurirea surorii sale, Sfânta Macrina cea Tânără, a înțeles însă deșertăciunea slavei lumești și a ales calea vieții după Evanghelie. A primit Botezul, s-a lepădat de bunurile sale, împărțindu-le săracilor, și a pornit cu toată hotărârea pe drumul desăvârșirii duhovnicești, socotind toată învățătura lumii ca pe o pregătire pentru adevărata înțelepciune.
Se cuvine amintit că Sfântul Vasile nu a fost botezat în copilărie, după obiceiul răspândit atunci, ci abia ca tânăr, după întoarcerea de la studii. Primirea Botezului a însemnat pentru el o adevărată răscruce, hotărârea deplină de a-și închina viața lui Hristos, lepădându-se de orice ambiție lumească.
Nevoința monahală și preoția
Pentru a cunoaște îndeaproape viața ascetică, Sfântul Vasile a călătorit în Egipt, Palestina, Siria și Mesopotamia, cercetând pe marii nevoitori și deprinzând de la ei rânduielile postului, ale rugăciunii și ale ascultării. Întors acasă, s-a retras în singurătate pe malurile râului Iris, unde a pus temeliile gândirii sale despre viața de obște.
Aici a scris, împreună cu prietenul său Grigorie, culegeri din opera lui Origen și a alcătuit cele dintâi rânduieli monahale. Curând, în jurul lui s-au adunat ucenici, dornici să trăiască împreună viața cea nouă în Hristos.
Chemat înapoi în cetate de nevoile Bisericii, a fost hirotonit diacon, apoi preot, devenind cel mai apropiat sprijin al episcopului Eusebiu al Cezareei. În vremuri de foamete și-a vândut o parte din averea moștenită pentru a hrăni pe cei flămânzi, arătând de la început acea îmbinare de teologie și milostenie care avea să-l facă neuitat în conștiința Bisericii.
În anii petrecuți în singurătate, la Anesi și pe malurile Irisului, s-a deprins nu doar cu rugăciunea, ci și cu munca trupească, cu grădinăritul și cu ostenelile de fiecare zi, socotind că adevăratul monah nu fuge de muncă, ci o preface în rugăciune. Aceste deprinderi aveau să hrănească mai târziu întreaga sa gândire despre viața de obște.
Arhiepiscop al Cezareei și trecerea la Domnul
În anul 370, Sfântul Vasile a fost ales arhiepiscop al Cezareei Capadociei, ocârmuind o Biserică întinsă, cu numeroase episcopii sufragane, și grea de răspunderi. A cârmuit cu înțelepciune și cu tărie, apărând dreapta credință împotriva arianismului sprijinit de împăratul Valens, organizând viața clerului și ridicând așezăminte de binefacere.
Ca păstor, s-a îngrijit deopotrivă de învățătura credincioșilor și de trupurile lor: predica neobosit, scria scrisori în toată lumea creștină și zidea spitale și adăposturi pentru cei săraci. A știut să fie blând cu cei slabi și neînduplecat față de erezie.
Deși mistuit de o sănătate șubredă și de aspre nevoințe, a purtat până la capăt povara arhieriei. A trecut la Domnul la 1 ianuarie 379, în jurul vârstei de patruzeci și nouă de ani. La înmormântarea sa a ieșit o mulțime uriașă, creștini, iudei și păgâni deopotrivă, toți recunoscând în el pe adevăratul părinte al săracilor și pe apărătorul neînfricat al adevărului. Biserica îl prăznuiește în această zi, iar numele lui a rămas pentru totdeauna legat de măreția slujirii arhierești.
Cârmuirea sa ca arhiepiscop a fost scurtă, doar aproape nouă ani, dar covârșitoare prin roade. A împărțit eparhia în noi episcopii spre a o păstori mai bine, hirotonind episcopi de nădejde, printre care și pe fratele său Grigorie și pe prietenul său Grigorie de Nazianz, pregătind astfel apărarea Ortodoxiei pentru anii care aveau să vină.
Un model de slujire pentru toate veacurile
Viața Sfântului Vasile cel Mare, deși scurtă, cuprinde în ea aproape toate chemările la care poate răspunde un creștin: a fost fiu ascultător într-o familie sfântă, student sârguincios, monah nevoitor, preot slujitor și arhiereu apărător al credinței. În fiecare dintre aceste trepte a strălucit prin credincioșie și prin dăruire deplină.
El ne arată că sfințenia nu cere neapărat o viață lungă, ci o inimă cu totul dăruită lui Dumnezeu. În mai puțin de cincizeci de ani, Sfântul Vasile a lăsat o moștenire care hrănește Biserica de aproape șaptesprezece veacuri, dovadă că nu numărul anilor, ci rodnicia lor cântărește înaintea lui Dumnezeu.
Pentru credinciosul de astăzi, viața lui rămâne o chemare la statornicie și la curaj. În vremuri de încercare, când adevărul este apăsat, pilda ierarhului care a înfruntat fără frică pe cei puternici ne întărește nădejdea că Dumnezeu nu-Și părăsește niciodată Biserica și pe cei ce Îi slujesc cu inimă curată.
Surse
Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române; Doxologia.ro – Mitropolia Moldovei și Bucovinei; Ziarul Lumina.
