Bogdan M. Chirițoiu – Președinte Consiliului Concurenței – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului
Cu ocazia aniversării a 23 de ani de la înființarea InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor, vă transmit felicitări pentru activitatea desfășurată în sprijinul consumatorilor din România.
De-a lungul acestor ani, InfoCons s-a evidențiat prin implicare și perseverență în promovarea drepturilor consumatorilor, contribuind constant la consolidarea unui cadru privind transparența, precum și la dezvoltarea unor proiecte și inițiative menite să crească nivelul de informare și responsabilizare a publicului.
Apreciem în mod deosebit colaborarea dintre autoritatea de concurență și InfoCons, un parteneriat construit pe încredere reciprocă și obiective comune. Îmi exprim convingerea că această relație solidă va continua să se dezvolte, contribuind la respectarea regulilor în domeniile de interes, la consolidarea unui mediu concurențial corect și la asigurarea unei informări corecte, complete și utile pentru consumatori.
Vă dorim mult succes în toate demersurile viitoare, inspirație și cât mai multe proiecte de impact, în beneficiul cetățenilor.
La mulți ani fructuoși și plini de realizări !
Bogdan M. Chirițoiu
Președintele Consiliului Concurenței


















