InfoCons lansează Programul Național pentru Protecția Consumatorului din Mediul Rural și a Produselor Tradiționale Mănânci Bine, Trăiești Bine ! Cu ocazia Zilei Agriculturii Ecologice Cu ocazia Zilei Agriculturii Ecologice, InfoCons lansează Programul Național de Protecție a Consumatorului din Mediul Rural și a Produselor Tradiționale, prin care ne propunem educarea și informarea consumatorilor din mediul rural, dar și a micilor producători, pentru a avea acces gratuit la informații corecte și actualizate privind etichetarea produselor, garanția, legislația privind protecția consumatorului, drepturile de proprietate intelectuală, precum și pentru a aduce consumatorul rural la un standard minim al consumatorului informat și al cetățeanului european proactiv. Acesta este primul proiect național de sprijinire a satului românesc, a țăranului român și a producătorului rural, având ca scop creșterea competitivității, dar și promovarea acestora ca adevărați ambasadori ai României. Totodată, proiectul urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra valorii satului românesc și a produsului tradițional autentic. Încrederea, credibilitatea și vizibilitatea produsului românesc autentic trebuie recâștigate, atât în rândul consumatorilor din mediul urban, cât și la nivel internațional. Produsul tradițional românesc are potențialul de a deveni un ambasador al României peste hotare, dar și pentru cetățenii străini care vizitează, studiază sau își desfășoară activitatea pe teritoriul țării noastre. Aplicația InfoCons devine astfel primul instrument european prin care produsul românesc al satului românesc, dar și consumatorul din mediul rural, își pot regăsi locul și aplicabilitatea într-un proces de informare transparent, simplu și eficient, disponibil în limba română, atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel global. Mănânci bine, te simți bine dacă alegi produse tradiționale corecte, cu o etichetă curată și transparentă, te simți bine, la sat, la oraș, ca român sau ca strain, bucurându-te de gustul autentic românesc. Satul românesc devine ambasador, alături de țăranul român, printr-o creștere a gradului de informare și educare în domeniul protecției consumatorului, la standarde europene, fără a uita însă bunul-simț care definește satul și omul de la țară. Mănânci bine, trăiești bine nu este doar un slogan, ci un adevăr. Calitatea vieții, mai ales în zilele noastre, devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. Ea definește esența protecției consumatorului, dar și promovarea produsului autentic, curat, transparent, gândit și realizat în satul românesc. Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorului de ComunicareInfoCons te informează – De ce este importantă proprietatea intelectuală ? Fii Informat cu InfoCons Protecția Consumatorului de Proprietate Intelectuală
InfoCons te informează – 10 bune practici pentru apararea impotriva amenintarilor cibernetice – InfoCons protectia consumatorilor de cyber security
InfoCons te informează – InfoCons Protecția Consumatorilor de Asigurare te informează despre Asigurarea de Răspundere Civilă Auto
InfoCons lansează Programul Național pentru Protecția Consumatorului din Mediul Rural și a Produselor Tradiționale – Mănânci Bine, Trăiești Bine cu ocazia Zilei Agriculturii Ecologice

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal















