Odată cu debutul sezonului turistic și începerea vacanței de 1 Mai, InfoCons lansează Comandamentul la nivel național pentru vacanța de vară la litoral sau munte, venind în sprijinul consumatorilor cu informații utile pentru siguranța lor în această perioadă. Într-un context în care riscurile asociate produselor neconforme sunt în creștere, mai ales în sezonul concediilor, este important ca consumatorii să fie bine informați și protejați.
Alerte europene pentru produse periculoase în Aplicația Europeană InfoCons – risc real pentru consumatori
În primele patru luni ale anului 2025, la nivelul Uniunii Europene au fost emise peste 1700 de alerte pentru produse identificate ca neconforme. Aceste alerte vizează produse care prezintă riscuri directe pentru sănătate și siguranță și care pot fi achiziționate atât din magazine fizice, cât și din magazine online sau site-uri de prezentare.
Printre categoriile vizate se numără produse chimice, articole pentru copii și bebeluși, îmbrăcăminte, textile și accesorii de modă, produse cosmetice, aparatură electrică și gadgeturi, unelte, echipamente sportive și pirotehnice, bijuterii, articole de bucătărie, mobilier și multe altele.
Toate aceste alerte pot fi consultate gratuit prin intermediul Aplicației Europene InfoCons , disponibilă în 33 de limbi.
Citește și : Masa de 1 Mai cu peste 100 E-uri ! Alege responsabil alimentele consumate cu InfoCons Protecția Consumatorului !
Aplicația Europeană InfoCons – sprijin pentru consumatori în vacanță de vară
Aplicația Europeană InfoCons este un instrument util și gratuit, putând fi folosită în 33 de limbi, care poate fi descărcată din magazinele : App Store, Google Play și App Gallery . Aplicația Europeană InfoCons pune la dispoziția utilizatorilor informații vitale, precum:
– Scanarea codurilor de bare ale produselor alimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipul de aditivi alimentari, alergeni, cantitatea de zahăr, sare, calorii;
– Scanarea codurilor QR de pe etichetele energetice ale electrocasnicelor și ale altor dispozitive electronice;
– Personalizarea aplicației pentru cei cu anumite probleme de sănătate și nevoi dietetice speciale prin stabilirea cantității de sare, zahăr, alergeni, aditivi numerici și de tipuri;
– Acces la toate numerele de urgență la nivel național și internațional ;
– Alerte de urgență în timp real pentru produse alimentare și non-alimentare ;
– Dicționar de terminologie în domeniul protecției consumatorilor , mediului, bancar financiar, muncă, asigurări, energie, etc.;
– 3 coduri QR personalizate GRATUITE prin intermediul cărora traficul de scanare al codurilor QR generate poate fi monitorizat și mai mult.
Citește și : InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează despre Alegerile Prezidențiale 2025 : Documentele Necesare pentru Votul în Străinătate
Acces rapid la numerele de urgență în vacanță cu Aplicația InfoCons
În perioada vacanțelor, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor prin secțiunea S.O.S. din cadrul Aplicației Europene InfoCons , oferind acces facil și direct la toate numerele de urgență din România și de la nivel internațional. Această funcționalitate este disponibilă inclusiv offline, permițând apelarea numerelor direct din aplicație, fără a fi necesară o conexiune la internet.
Prin această secțiune, utilizatorii pot contacta rapid autoritățile competente în cazul în care observă nereguli sau se confruntă cu situații neprevăzute în timpul vacanței la munte sau la mare – fie că este vorba de Protecția Consumatorilor , Poliție , Ambulanță , Pompieri sau alte instituții locale și naționale cu atribuții în domeniu.
Citește și : Moaștele Sfintei Elena , aduse din Veneția în România pe 30 aprilie – InfoCons Protecția Consumatorului te ajută să rămâi în siguranță cu numerele de urgență din Italia !
Verifică Agenția de Turism , Unitatea de Cazare sau Unitatea de Alimentare Publică cu Aplicația InfoCons pentru o vacanță sigură !
Indiferent dacă vacanța se petrece la munte sau la mare, consumatorii ar trebui să se asigure că acel loc respectă criteriile de clasificare conform legii și , de asemenea , să se asigure că locația este autorizată , iar clasificarea obținută corespunde. În acest sens, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu lista actualizată a unităților de cazare . Această opțiune este disponibilă doar pentru România și Aplicația Europeană InfoCons trebuie setată din secțiunea „Alege limba”, selectând limba Română.
Prin accesarea secțiunii „Verifică firmă turism” , din Meniul aplicației , disponibilă în cadrul Aplicației Europene InfoCons , consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic informații cu privire la acesta . Cu ajutorul Aplicației Europene Gratuite InfoCons , consumatorii vor fi atenționați prin semnul „ ! ” , cât și prin culoarea roșie a textului , dacă operatorul economic căutat are licența retrasă sau radiată .
Citește și : Ce sunt Desenele și Modelele Industriale ? InfoCons Protectia Consumatorilor de Proprietate Intelectuală te informează
În contextul unei veri în care mobilitatea crește, iar riscurile asociate consumului de produse neconforme sunt reale, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor printr-un set de instrumente eficiente și accesibile. Descărcați Aplicația Europeană InfoCons din App Store , Google Play sau App Gallery pentru o vacanță în siguranță, informată și fără incidente.
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor , membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro , Protecția Consumatorului , Protecția Consumatorilor , Proprietate Intelectuală , Consumers Protection , Consumer Protection , Fii Un Exemplu , Dezvoltare Durabilă , Smart Deal , Green Deal , Alertă , Alerte , Vacanță , Alertă , Alerte , 1 Mai , Telefonul Consumatorului , Telefonul Consumatorilor .


















