Ziua Mondială Fără Tutun este marcată în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o inițiativă menită a atrage atenția asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătății oamenilor.

România se situează pe locul 9 în Uniunea Europeană, alături de Cipru, Austria, Slovenia și Spania. Deși fumează mai puțin decât grecii (37%), bulgarii și francezii (36%), românii consumă considerabil mai mult tutun decât suedezii (7%) și englezii (17%). Raportul european arată că procentul tinerilor care se apucă de fumat, respectiv cei din categoria de vârsta 15 – 24 de ani, a crescut de la 25%, cât era în 2014, la 29% în 2017. Datele arată că se debutează precoce, ceea ce se întamplă și la adolescenții români. (sursa http://dspsibiu.ro/ )

Conform Eurobarometrului special 458, despre Atitudinile Europenilor față de tutun și țigările electronice, realizat în martie 2017, au fost efectuate la nivelul Uniunii Europene și al României interviuri în perioada 18-27.03.2017, iar din Uniunea Europeană 70% au declarat că fumează țigări la cutie, în timp ce în România numărul crește, acesta fiind de 90%.

La nivelul Uniunii Europene 23% au declarat că fumează țigări făcute de mâna în timp ce românii au declarat o valoare de 3%.

Țigările clasice, pe lângă faptul că a fost interzisă fumarea lor în spațiile închise, sunt nocive și miros și urat, încă sunt folosite de mii de oameni, în ciuda altor variante, care totuși se pare că în ultima vreme iau din ce în ce mai multă amploare.

Cât de multe știți despre țigările electronice? Sau despre cele cu vapori? Îngrijorările cu privire la e-țigări sunt în creștere, și acestea sunt interzise în multe țări deja. Așa că haideți mai bine să facem această zi nu doar fără tutun, ci și fără țigările electronice, nici cele cu aburi, fără tutun de mestecat, nici de prizat. Azi inhalăm doar aer.

Unele studii sunt incerte în ceea ce privesc țigările, însă ceea ce este foarte sigur este că acestea nu sunt deloc sănătoase. Însă, totuși foarte mulți dintre noi fac asta. Se zice că o țigară scurtează din viața unui fumător 2 minute. Alte surse spun că 14 minute, sau chiar 7. Și totuși sunt persoane care ar găsi fel și fel de scuze pentru a-și justifica acest vinovat viciu. Unii ar spune că fumează din motive religioase, din moment ce fiecare țigară îi aduce mai aproape de Dumnezeu cu 2 minute. 14, 7…

Stă în natura multora să facă haz de necaz, dar lăsând gluma la o parte, chiar nu este greu să te lași de țigări. Sunt atâtea metode pe care le poți încerca, citi, chiar și gratuit. Totul este să încerci. Iar dacă, chiar și atunci tot ți se pare imposibil sau pur și simplu nu vrei să renunți, încearcă măcar pentru o zi. Această zi care este celebrată și recunoscută peste tot în lume. Dacă nu o faci pentru tine, fă-o pentru cei din jur și pentru planetă, pentru pământul pe care trăiești. Orice schimbare cât de mică, orice efort face diferența.

Din 1990, anual se creează câte un slogan pentru această zi menită să atragă atenția asupra prevalenței raspândite a consumului de tutun. Câteva exemple luate de pe internet ar fi: `Copilărie și tinerețe fără tutun`, `Tutunul este mai scump decât se crede`, `Sporturi fără tutun – Jucați curat!` și `Filmul sau modă fără tutun`.

Anul acesta ne-am gândit să ne facem și noi propriul slogan pentru Ziua Mondială Fără Tutun, și anume `Salvează o țigară! – în fiecare zi, mii de țigări mor din cauza arsurilor de foc ce ar putea fi prevenite. Ajută la salvarea unei țigări azi.`

“Nu te apuca de fumat. Lasă-te de fumat. Fumatul dăunează sănătății și mediului. Fumatul nu înseamnă doar tutun, ci și țigările electronice.` – domnul Sorin Mierlea, președintele Asociației InfoCons.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal