Campania Națională ”o9atitudine pentru cultură!”
ZIUA ROMÂNIEI LA OPERĂ cu ”o9atitudine!” 1 Decembrie 2023
InfoCons vă invită să sărbătorim împreună Ziua Națională a României cu “o9atitudine!”, la Opera Națională București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, numărul 70-72, sector 5, București) pe data de 1 Decembrie începând cu ora 18:30.
Concertul extraordinar de Ziua României constituie o punte între generații, soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească, alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”.
Vă invităm să vă alăturați acestei sărbători a muzicii românești, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile la o gală formată din două părți, cu pauză, unde peste 37 de artiști vor celebra creația românească.
Co-producător Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, partener principal InfoCons.
La pian: Luminița Berariu și Bogdana Grecova. Regia este semnată de Alexandru Nagy, regizorul Operei Naționale București.
Peste 40 de artiști sunt gata să celebreze Ziua Națională la Operă printr-un program ce include arii și lied-uri din Creația Românească. O punte muzicală între generații, recunoscători pentru trecut și privind încrezători spre viitor, atât tinerii artiști ai Studioului cât și soliști consacrați ai Operei vor evolua într-un program 100% românesc.
Actorii vor anima foyerul și sala, fiind costumați în personaje celebre.
Agenda evenimentului se poate vedea AICI .